Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 16 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediu

RAPORT | Capitala este în pragul unei crize majore legate de gestionarea gunoaielor

23
RAPORT | Capitala este în pragul unei crize majore legate de gestionarea gunoaielor FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
RAPORT | Capitala este în pragul unei crize majore legate de gestionarea gunoaielor. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Bucureștiul se apropie rapid de un blocaj cu privire la gestionarea gunoaielor, arată raportul „Starea Mediului București 2025”, realizat de Platforma pentru Mediu București.

Documentul avertizează că infrastructura actuală este depășită, iar soluția clasică, care pune accent pe depozitare, nu mai poate face față volumelor tot mai mari de gunoaie generate de Capitală.

Potrivit raportului, România are una dintre cele mai ridicate rate de depozitare a deșeurilor din Uniunea Europeană, cu 74,3% din totalul deșeurilor generate trimise la rampele de gunoi, și una dintre cele mai reduse rate de reciclare, de doar 12%.

Paradoxal, în același timp, țara noastră produce cea mai mică cantitate de deșeuri urbane per locuitor, doar 303 kg/an, față de o medie europeană mult mai ridicată.

În cazul Bucureștiului, gestionarea gunoaielor este și mai complicată: în anul 2023, Capitala a eliminat 725.111 tone de deșeuri urbane, o cantitate echivalentă cu aproximativ 2.000 de tone în fiecare zi.

Depozitul de la Vidra, „ultima redută”

Deși Capitala dispunea în trecut de trei depozite pentru deșeuri, în prezent doar unul mai este funcțional: Depozitul Ecologic Vidra din Ilfov, operat de ECO SUD SA. Inaugurat în 2001, acesta mai are o capacitate disponibilă de 5,15 milioane m³.

În lipsa altor soluții, Bucureștiul continuă să trimită cantități importante de gunoi și în rampele din localitățile învecinate, generând tensiuni sociale și ecologice, arată raportul „Starea Mediului București 2025”.

Raportul subliniază că infrastructura de reciclare și tratare a deșeurilor este puternic subdimensionată. Stațiile de sortare nu fac față volumelor, iar capacitățile de compostare și instalațiile de valorificare energetică sunt aproape inexistente.

Deși în 2021 s-a creat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale, care ar fi trebuit să pună în practică un sistem integrat de colectare și tratare, rezultatele sunt departe de a rezolva problema.

CITEȘTE ȘI: Harta școlilor bune și a celor slabe din București. Cartierul în care înveți îți poate influența viitorul | STUDIU

Care sunt prioritățile până la finalul lui 2025 pentru gestionarea gunoaielor

Planul de gestionare a deșeurilor al municipiului București pentru perioada 2020–2025 prevede extinderea capacităților de sortare a deșeurilor reciclabile colectate separat până la un maxim de 270.000 de tone anual și transformarea instalațiilor existente pentru sortarea deșeurilor municipale amestecate în instalații dedicate exclusiv deșeurilor reciclabile.

Totodată, autoritățile își propun dezvoltarea unor capacități de compostare pentru deșeurile biodegradabile verzi, prin construirea unor unități în sistem închis cu o capacitate de până la 97.000 de tone pe an, precum și darea în folosință a unor instalații de digestie anaerobă destinate în special deșeurilor provenite din sectorul HoReCa, cu o capacitate maximă de 180.000 de tone anual.

Digestia anaerobă este un proces biologic prin care microorganismele descompun materia organică, cum ar fi resturile alimentare, în absența oxigenului.

În urma acestui proces se obțin două produse principale: biogazul, care poate fi folosit ca sursă de energie regenerabilă şi un material solid sau lichid bogat în nutrienți, care poate fi utilizat ca fertilizant în agricultură.

Coincinerare şi energie electrică?

De asemenea, planul vizează crearea unor instalații de tratare mecanică a deșeurilor reziduale, care ar urma să proceseze circa 300.000 de tone pe an, alături de unități de compostare și digestie anaerobă a fracțiilor organice, fiecare cu o capacitate de aproximativ 90.000 de tone pe an.

Documentul menționează și necesitatea coincinerării și valorificării energetice a reziduurilor rezultate din sortarea deșeurilor, precum și utilizarea biogazului obținut din procesele de digestie anaerobă.

Totuşi, planurile pun accent şi pe asigurarea unor noi capacități de depozitare pentru acele deșeuri care nu mai pot fi valorificate prin alte mijloace.

Cercetarea mai arată că fără o accelerare a acestor proiecte și o implicare reală a autorităților și cetățenilor, Capitala riscă să ajungă într-o situație critică. „Interesul populației pentru schimbarea modelelor de consum și a modului de gestionare a deșeurilor este încă destul de redus”, notează raportul.

CITEŞTE ŞI Organizatorii BIAS lansează luni o colecție NFT dedicată pasionaților de aviație

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

pe același subiect

kilograme de pește
ArticoleȘtiri

„Captură record” a Poliției Capitalei: a confiscat 88 de kilograme de pește „ilegal”, în Sectorul 2

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Sector 2,...

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală. FOTO: unsplash.com
ArticoleDiverseMain

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală

Capitala va fi, din nou, sub avertizare cod galben de caniculă, duminică,...

Cum arată lucrările de la Planșeul Unirii
ArticoleMainTransport

VIDEO | Cum arată lucrările de la Planșeul Unirii la mijlocul lui august

Lucrările de consolidare de la Planșeul Unirii sunt în plină desfășurare între...