Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Cultură

Cultură „în aer liber”, la „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” în acest weekend

Cultură „în aer liber”, la „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” în acest weekend
Experiențe artistice și culturale în aer liber, la „Străzi deschise - București, Promenadă urbană" în acest weekend: Străzi Deschise / Facebook

Calea Victoriei redevine traseu de promenadă urbană în weekendul 2–3 august. În zonă se desfășoară un nou episod al proiectului “Străzi deschise – București, Promenadă urbană”.

Artă în aer liber și seri interactive

Artă pe pânză, în mijlocul orașului. Zona Parcului Kretzulescu devine un spațiu creativ deschis, prin demonstrațiile de pictură organizate de Asociația Artiștilor Plastici din București.

Istorie și patrimoniu la pas. La Casa Filipescu-Cesianu, expozițiile permanente ale Muzeului Municipiului București propun incursiuni captivante în evoluția vârstelor și în frescele salvate ale Mănăstirii Văcărești;

Seri interactive cu premii. La Teatrului Odeon, publicul este invitat să participe la Yellow Quiz Evenings, o serie de concursuri cu premii.

CITEȘTE ȘI: Peste 1 milion de spectatori au trecut pragul instituțiilor de cultură ale Primăriei, în stagiunea 2024-2025

Program artistic „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”

SÂMBĂTĂ, 2 AUGUST 2025

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” (cu bilet) – expoziții permanente.

Calea Victoriei – Zona Parc Kretzulescu

12:00 – 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză în aer liber (Asociația Artiștilor Plastici din București)

Calea Victoriei – Teatrul Odeon

19:00 – 22:00: Yellow Quiz Evenings – concursuri cu premii.

DUMINICĂ, 3 AUGUST 2025

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” (cu bilet) – expoziții permanente.

Calea Victoriei – Zona Parc Kretzulescu

12:00 – 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză în aer liber (Asociația Artiștilor Plastici din București).

Calea Victoriei – Teatrul Odeon

19:00 – 22:00: Yellow Quiz Evenings – concursuri cu premii.

CITEȘTE ȘI: Musicalul Notre Dame de Paris, anul viitor, la Romexpo

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană”. Restricții rutiere

În cadrul programului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală în zilele de 2 și 3 august, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor.

Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.

Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Strada Piața Amzei (segmentul cuprins între Calea Victoriei și Piața Amzei) și Strada Christian Tell (segmentul cuprins între Str. Biserica Amzei și str. Piața Amzei) devin pietonale în zilele de 2 și 3 august, între orele 10:00 și 22:00.

CITEȘTE ȘI: Capitala, o destinație de vacanță la concurență cu Florența

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.