Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Circulație reorganizată în Sectorul 1. Primăria introduce noi sensuri unice

Circulație reorganizată în Sectorul 1. Primăria introduce noi sensuri unice
FOTO: PS1

Primăria Sectorului 1 introduce noi sensuri unice pe opt străzi, din data de 16 octombrie. Autoritatea locală precizează că, în acest fel, vor fi mai puține blocaje și mai mult spațiu pentru pietoni.

Noi sensuri unice în Sectorul 1

Noile sensuri de circulație vor fi următoarele:

  • Strada Gheorghe Moceanu: dinspre strada Iuliu Tetrat spre Calea Dorobanți;
  • Strada Grigore Nicolae: dinspre Calea Dorobanți spre strada Iuliu Tetrat;
  • Strada Vrancea: pe tronsonul cuprins între Calea Griviței și strada Cașin, dinspre Calea Griviței spre strada Cașin;
  • Strada Cameliei: dinspre Piața Haralambie Botescu spre strada Gării de Nord;
  • Strada Duiliu Zamfirescu: dinspre strada Louis Blanc spre strada Argentina;
  • Strada Piața Haralambie Botescu: dinspre strada Berzei spre strada Luncani;
  • Strada Atelierului: dinspre Intrarea Luncani spre Calea Griviței și spre Piața Matache;
  • Intrarea Luncani: dinspre strada Atelierului spre strada Gării de Nord.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Pasajul DN3 peste Autostrada A0 a fost deschis circulației, doar pe o bandă pe sens

Peste 800 de locuri de parcare vor fi marcate și introduse în platformă. Pe ce străzi se află

Primăria Sectorului 1 a anunțat că peste 800 de locuri de parcare vor fi marcare, numerotate și introduse în platformă în zona Chitila, iar lucrările au început pe mai multe străzi.

Pe strada Petru și Pavel au fost trasate și numerotate până acum 173 de locuri de parcare. Începând de săptămâna trecută, echipele lucrează pe strada Mihai Viteazul.

CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 1 mai încearcă o dată să lase Romprest fără dreptul de a cumpăra produse antiderapante pentru iarnă. Update: Proiectul a fost aprobat

Peste 800 de locuri de parcare în Sectorul 1, în zona Chitila

În perioada următoare, lucrările vor continua pe străzile Ștefan Magheri, Bauxitei și Golovița. Administrația locală precizează că, pe măsură ce marcajele sunt finalizate, locurile vor fi numerotate și trecute în sistem.

De asemenea, în același proiect sunt incluse și străzile Cotești, Retortei, Cricovului, Verișoara și Floare de Crâng. Pe acestea, proiectul prevede amenajarea a aproximativ 225 de locuri de parcare.

La finalul acestei etape, în zona Chitila vor fi marcate, numerotate și introduse în platformă peste 800 de locuri de parcare.

Administrația locală mai precizează că delimitarea și numerotarea locurilor au în vedere o organizare mai clară a spațiilor destinate parcării, astfel încât acestea să fie mai ușor de delimitat.

Aproape 600 de locuri de parcare, amenajate recent în Sectorul 1

La începutul lunii septembrie, Primăria Sectorului 1 a anunțat că 570 de locuri de parcare au fost amenajate pe mai multe străzi din sector. Autoritatea locală a menționat că spațiile sunt amenajate în condițiile în care suprafața disponibilă pentru intervenții a domeniului public este limitată de configurația existentă a sectorului.

Locurile de parcare au fost trasate pe următoarele străzi:

  • Str. Duetului – 105 locuri;
  • Str. Palisandrului – 90 locuri,;
  • Str. Mitropolit Varlaam – 79 locuri;
  • Str. Durau – 93 locuri parcare;
  • Str. Miercani – 97 locuri;
  • Str. Mitropolit Andrei Șaguna – 87 locuri;
  • Str. Nuvelei și Bârlogeni – 19 locuri.

CITEȘTE ȘI: Noi angajări la Metrorex după ce concursurile au fost blocate la începutul anului. Recrutări și la companiile CFR | Club Feroviar

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.