Ministerul Economiei deține o clădire în București, pe Șoseaua Olteniței, de la care nu încasează nici un leu de aproape două decenii, deși birourile sunt închiriate și subînchiriate, a dezvăluit ministrul Radu Miruță.
Demnitarul a precizat că a descoperit, „cu mare stupoare”, că în respectivul imobil de 1.500 mp, cu 54 de birouri, funcționează mai multe firme, dar de 18 ani Ministerul nu încasează niciun leu chirie.
Chiar dacă respectivele birouri sunt închiriate si subînchiriate, cu sume între 240 și 4.800 de euro fără TVA, de o firmă privată, care a preluat clădirea în 2004 și de atunci nu a mai reînnoit contractul.
„ZERO lei timp de aproape două decenii în timp ce alții încasau bani frumoși”, a afirmat Radu Miruță.
Ministerul Economiei deține o clădire exploatată de alții
Clădirea se prezintă ca „Centrul Incubator de Afaceri”, iar contractul în baza căreia firma inițială a preluat-o a expirat în 2004. Cu toate acestea, societatea nu a fost deranjată de nimeni, ba chiar a subînchiriat către alte companii.
„După ce nu mai este valabil contractul din 2004, care a fost prima oară pentru un an valabil, după care s-a extins valabilitatea, nu mai există nici un contract în baza căruia dumneavoastră puteați să contractați aceste lucruri aici”, s-a adresat Radu Miruță către reprezentantul firmei care a subcontractat către alții.
„Dar Ministerul Economiei mi-a cerut 0 lei. Eu le-am dat ce mi-a cerut Ministerul”, s-a apărat acesta din urmă, invocând faptul că nu a mai avut o comunicare cu instituația din 2016.
Ministrul USR a dispus evacuarea firmelor care aveau spații închiriate în acest imobil, a anunțat Radu Miruță.
Romsilva are un hotel de patru stele în mijlocul Bucureștiului, care a înregistrat pierdere
Romsilva are în administrare un hotel de patru stele în București, a dezvăluit ministrul Mediului, Diana Buzoianu citată de Digi 24. Unitatea hotelieră a terminat anul 2024 cu o pierdere înregistrată de un milion de lei.
„Eu nu mai vreau și cred că nici românii nu vor o Romsilva care nu are timp, bani, resurse să se ocupe de administrarea pădurilor, dar are timp, bani, resurse, de exemplu, să se ocupe de un hotel, că nu știu dacă știți, dar Romsilva are un hotel de patru stele în București, în Capitală”, a explicat ministrul.
De asemenea, aceasta a mai adăugat și că, hotelul de 41 de camere ar putea deveni în viitor un centru de performanță de care ministerul să beneficieze.
Mai mult, aceasta este de părere că cei supărați de măsura menită să transforme imobilul într-un centru dedicat creării de competențe vor fi cei care „împingeau hârtii dintr-o parte în alta”.