Consiliul Local al Sectorului 6 (CLS6) a adoptat joi un proiect de hotărâre prin care solicită Consiliului General al Municipiului București (CGMB) transferul administrării unui tronson din strada Moinești, aflat în cartierul Militari, din gestiunea PMB în cea a administrației locale. Primăria condusă de Ciprian Ciucu vrea să amenajeze peisagistic spațiile verzi și spațiul pietonal de pe stradă.
Printre obiectivele anunțate se numără reconformarea spațială și amenajarea peisagistică.
CITEȘTE ȘI: METEO | Cod portocaliu de caniculă, în Capitală. Temperaturile ajung până la 40 grade
Primăria Sectorului 6 vrea să amenajeze Strada Moinești
Consiliera locală USR Mihaela Ștefan a spus, în timpul ședinței de joi, că nu este clar motivul pentru care Primăria Sectorului 6 cere administrarea acestui tronson al Străzii Moinești. Viceprimarul a explicat că, pe lângă amenajările peisagistice, vor avea loc și alte lucrări, pentru eficientizarea traficului auto și pietonal, în contextul în care tronsonul respectiv este în apropierea Parcului Liniei.
„Acest tronson este legat de lucrările pe care le vom efectua în zona Parcul Liniei faza 3”, a spus viceprimarul.
Consilera a explicat că mai există astfel de solicitări către Consiliul General, dintre care una a fost refuzată.
Consilierul USR Cătălin Volintiru a propus ca Sectorul 6 să preia întreaga stradă, nu doar tronsonul cuprins între Iuliu Maniu și Strada Liniei. O reprezentantă a primăriei a spus că CLS6 va cere întreaga stradă, însă acest lucru nu este posibil pentru că nu există intabulare.
Conform Referatului de aprobare semnat de primarul Ciucu, proiectul este parte a unui „efort mai amplu de reconfigurare urbană”, pentru că traficul intens și dezvoltarea imobiliară din vestul Capitalei creează un dezechilibru între nevoile comunității și capacitatea infrastructurii urbane existente.
„Transmiterea străzii (…) în administrarea Sectorului 6 va permite o abordare unitară a spațiului public urban, pentru a se asigura o intervenție eficientă, coordonată, care să răspundă exigențelor impuse de dinamica economică și socială a marilor aglomerări urbane”, arată sursa citată.
Tronsonul este cuprins între Bulevardul Iuliu Maniu și Strada Liniei și are o suprafață de 11.399 metri pătrați.

Documentul semnat de liberalul Ciprian Ciucu mai invocă nevoia de „coordonare eficientă a acestor proiecte de reabilitare în concordanță cu valorile estetice și funcționale promovate prin proiectele de amenajare propuse pentru a putea asigura o întreținere unitară a rețelei stradale și a spațiilor verzi adiacente”.
Potrivit documentului, strada urmează să fie administrată de Consiliul Local al Sectorului 6, prin intermediul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (A.D.P.D.U.) Sector 6.
Transferul efectiv al administrării străzii Moinești către Sectorul 6 va avea loc doar cu aprobarea Consiliului General al Municipiului București. Dacă această etapă este finalizată favorabil, Sectorul 6 va putea să inițieze lucrările de amenajare.