Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 12 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Sector 1 | Ți-ai pierdut plăcuțele de înmatriculare în inundația de luni? Le găsești la Poliția Locală

50
plăcuțele de înmatriculare auto

Proprietarii de autoturisme care au pierdut plăcuțele de înmatriculare auto în inundațiile provocate luni de ploaia torențială din București, pe raza Sectorului 1, le pot găsi la Poliția Locală.

Ce faci dacă ai pierdut plăcuțele de înmatriculare

Dacă ai rămas fără numărul de înmatriculare după inundațiile de luni din București pe raza Sectorului 1, primul pas este să verifici la Poliția Locală.

„În urma furtunii puternice de ieri, zeci de autoturisme au rămas fără plăcuțele de înmatriculare. Pe raza Sectorului 1 au fost găsite 20 de plăcuțe de înmatriculare pe domeniul public.

Ele se află la sediul Poliției Locale Sector 1, pe Calea Griviței nr. 208-210. Dacă presupuneți că v-ați pierdut numerele de înmatriculare pe raza Sectorului 1 sunați la 021/208 30 32”, a transmis Primăria Sectorului 1.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Furtuna violentă din București se numește Apa Nova

Cum recuperezi numărul de înmatriculare pierdut sau deteriorat

Dacă nu ai norocul să o găsești acolo, va trebui să obții una nouă, de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din Pipera (Șoseaua Pipera 49)

Pentru eliberarea unei/unor plăci cu număr de înmatriculare reclamate ca fiind pierdute/furate sau deteriorate, trebuie să prezinți următoarele acte:

a) cererea solicitantului; 

b) declaraţia de pierdere/furt sau dovada din care să rezulte că numărul a fost deteriorat);

c) cartea de identitate a vehiculului, original şi copie; 

d) certificat de înmatriculare, original si copie; 

e) dovada de plată a contravalorii noilor plăcuţe de înmatriculare;

f) actul de identitate al solicitantului, original şi copie; 

g) în cazul reprezentării:

          – pentru persoane fizice – procură specială autentificată;

          – pentru persoane juridice – împuternicire însoţită de documente care să ateste dobandirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie;

h) placa/plăcile cu numărul de înmatriculare deteriorat, dacă l-ai recuperat, totuși, și a fost distrus de ploaie sau alte mașini.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Apa Nova: Ploaia de luni a fost cea mai consistentă din ultimii 100 de ani

Ploaia de luni a fost cea mai consistentă din ultimii 100 de ani, în București, potrivit companiei Apa Nova. Ploile torențiale au adus cantități record de precipitații, depășind 43 l/mp în medie, cu zone izolate unde s-au înregistrat peste 70 l/mp și chiar valori instantanee de peste 120 l/mp.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Porţi deschise la Cotroceni. FOTO: Urban Exploration
ArticoleCulturăȘtiri

Evenimentul „Porţi deschise la Cotroceni” rămâne valabil şi pe mandatul noului preşedinte

Evenimentul „Porţi Deschise la Cotroceni” se va organiza în continuare, după aprobarea...

Liniile 69 și 96, deviate în weekendul 13-15 iunie | FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Liniile 69 și 96, deviate în weekendul 13-15 iunie

Liniile 69 și 96 vor fi deviate weekendul acesta. Măsura este luată...

Traficul va fi restricționat în Capitală, pentru mai multe evenimente în weekend. Foto: FB/ Străzi Deschise
ArticoleFeaturedTransport

Traficul va fi restricționat în Capitală, pentru mai multe evenimente din weekend

Traficul va fi restricționat în weekendul 13-15 iunie, în mai multe zone...