Primăria Sector 6 lucrează cu Ministerul Educației, pentru modernizarea a două școli din Cartierul Giulești: reconstruirea a două corpuri de clădire ale Școlii Gimnaziale 168, din Str. Alizeului și Calea Giulești, și reabilitarea și extinderea Școlii 167.
Ambele proiecte sunt derulate împreună cu Ministerul Educației, potrivit autorității locale din Sectorul 6.
Pana la finalizarea proiectelor, au fost ridicat deja două școli modulare, unde elevii celor două unități de învățământ vor învăța provizoriu. Elevii se vor muta în ele din septembrie, la începutul noului an școlar.
Unul dintre module se afla pe Calea Giulesti nr. 56 si are:
- parter și un etaj;
- 10 săli de clasă;
- grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități;
- apă curentă;
- canalizare;
- electricitate;
- calorifere și aparate de aer condiționat;
- mobilier nou;
- table smart.




Cele doua scoli vor fi refăcute, cu finanțare de la Banca Mondială. La Școala 168, ambele corpuri sunt vechi de peste 100 de ani și au risc seismic. Primăria Sectorului 6 a prezentat câteva imagini cu modul în care va arăta noua clădire.



CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Primăria cere transferul bulevardului 1 Mai, de la Capitală, pentru lucrări de amenajare
Investiții în două școli din Cartierul Giulești. Școala modulară de la 168
Școala modulară de la 168 a fost construită de Ministerul Educației, pe o suprafață totală de teren de 2.544 mp. Valoarea investiției este de 3,2 milioane de lei, cu finanțare de la Banca Mondială.
Primăria Sectorului 6 a pus la dispoziție terenul, a sprijinit întreg procesul de autorizare, a realizat branșamentele la utilități, a amenajat curtea, aleile, a dotat clădirea cu mobilier nou și echipamente IT.
Noua școală modulară are 10 clase cu o capacitate totală de 242 de elevi. Clădirea are o suprafață de 1.006 mp.
CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Programul „Grădinița de vară” cere votul consilierilor locali, pe 29 mai