Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 8 October 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

„Stegarul dac”, „interdicţie fizică” pentru escaladări. Cezar Avrămuţă a fost arestat preventiv

170
Stegarul dac la o acţiune de protest. FOTO: FB / Cezar Avrămuţă
Stegarul dac la o acţiune de protest. FOTO: FB / Cezar Avrămuţă

Cezar Avrămuţă, bărbatul de 57 de ani cunoscut sub numele de „Stegarul dac”, a fost arestat preventiv după o lungă perioadă de arest la domiciliu. Acesta are mai multe dosare penale – de la tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional şi ultraj, până la evadare şi distrugere, după ce şi-a tăiat brăţara de urmărire pe care i-o montaseră oamenii legii.

Poliţia Capitalei transmite că Judecătoria Sectorului 4 hotărâse arestarea sa preventivă, însă acesta a făcut contestaţie. I-a fost respinsă, drept urmare astăzi, 23 mai, poliţiştii l-au dus la Arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pentru a executa măsura dispusă – arest preventiv pentru 30 de zile.

Stegarul dac, o ultimă escaladare înainte de a ajunge după gratii

Înainte de a ajunge la Tribunalul Bucureşti, instanţa care i-a respins contestaţia, acesta s-a urcat într-un copac, pentru un ultim protest extrem, în stilul său caracteristic.

Poliţia Capitalei a comunicat că: „În vederea înfăptuirii actului de justiție, acestuia i-a fost stabilit un traseu de deplasare, de la domiciliu către instanța competentă.

În cursul zilei de 23 mai 2025, bărbatul s-a deplasat către instanță, conform traseului autorizat, pentru a participa la termenul de judecată, privind contestația formulată împotriva măsurii arestului preventiv.

Înainte de a intra în sala de ședințe, acesta s-a urcat într-un copac, aflat în proximitatea instituției.

Ulterior, bărbatul a coborât în siguranță și s-a prezentat la termen, în fața instanței”.

Este ultima faptă de acest gen dintr-un lung şir, în care bărbatul s-a pus pe sine în pericol, cât şi pe alţi oameni din preajmă. De altfel, în mai multe ocazii, oamenii legii au fost nevoiţi să oprească circulaţia atunci când Avrămuţă s-a urcat pe clădiri ori macarale.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Un bărbat s-a urcat pe o macara înaltă de 40 de metri și flutură un steag. Trafic restricționat pe Iuliu Maniu

Este de notorietate momentul când bărbatul s-a urcat pe clădirea Universităţii, fluturând un steag, în semn de susţinere pentru Călin Georgescu. A fost unul dintre momentele când traficul a fost restricţionat din cauza acţiunilor sale.

CITEŞTE ŞI: „Stegarul dac” s-a urcat pe clădirea Universității din București și a transmis un mesaj de susținere pentru Călin Georgescu

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

EDITORIAL | Bucureștiul nu are bani de găleți
ArticoleEditorialMainMediu

EDITORIAL | Bucureștiul nu are bani de găleți

Ploaia e, la București, un fel de oglindă. Indiferent de cum bate...

Zile libere pentru părinți în caz de vreme nefavorabilă. Care sunt condițiile. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
ArticoleȘtiri

Zile libere pentru părinți în caz de vreme nefavorabilă. Care sunt condițiile

Bucureștiul este sub cod roșu de precipitații abundente, până la ora 15:00....

Cât a plouat în București în ultimele 24 de ore. Inquam Photos / Tudor Pana
ArticoleMediuȘtiri

Cât a plouat în Capitală în ultimele 24 de ore. Cea mai mare cantitate, la Filaret, de peste 50 l/mp

Datele oficiale obținute de Buletin de București arată cât a plouat în...