Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 30 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Ultimul pas până când se va permite accesul animalelor de companie în Primăria Generală şi în instituţii subordonate. Lista excepţiilor

39
Accesul animalelor de companie în instituţii publice. FOTO: PS1, Facebook
Accesul animalelor de companie în instituţii publice. FOTO: PS1, Facebook

Accesul animalelor de companie în sediul Primăriei Generale şi în instituţiile subordonate acesteia se va face dacă un proiect în acest sens va fi votat de consilierii generali în şedinţa din data de 27 martie. Proiectul, iniţiat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a fost bine primit de societatea civilă, atunci când a fost pus în dezbatere publică.

Proprietarii de animale vor putea intra în majoritatea instituţiilor din subordinea autorităţii locale, dar sunt şi câteva excepţii:

  • spitale
  • muzee
  • săli de spectacol şi de teatru
  • Grădina Zoologică

Regulamentul vizează câinii şi pisicile indiferent de talie şi de rasă, însă proprietarii vor trebui să respecte o serie de reguli. Printre ele, conform proiectului, sunt:

  • Controlul permanent al comportamentului animalului
  • Colectarea şi eliminarea corespunzătoare a deşeurilor produse de animale
  • Repararea oricăror daune produse de animale asupra bunurilor instituției

Animalele vor trebui însoţite, întotdeauna, de un adult.

Potrivit documentului citat, „la intrarea în sediul Primăriei Municipiului Bucureşti şi în sediile instituţiilor
publice de interes local menţionate va fi afişat, într-un Ioc vizibil, un anunţ care informează publicul că accesul cu animale de companie, respectiv câini şi pisici, este permis. Regulamentul de acces va fi afişat în interiorul instituţiilor şi va fi disponibil şi online, pe site-urile instituţiilor publice”.

Accesul animalelor de companie în instituţii publice. Fiecare instituţie va desemna cel puţin un angajat responsabil de înregistrarea incidentelor într-un registru şi de gestionarea acestora, care va decide măsurile necesare, în funcţie de gravitatea incidentelor.

Proprietarii de animale care nu respectă regulamentele vor primi de la avertismente verbale până la interdicţia de a mai intra în instituţie însoţiţi de animalul de companie. Deţinătorii de animale care produc daune materiale sau fizice vor răspunde legal.

„Accesul cu animale de companie în instituţiile publice este o practică frecventă la nivel internaţional, fiind parte dintr-o abordare modernă şi flexibilă a relaţiilor cu cetăţenii. Acest proiect de hotărâre reflectă dorinţa Primăriei Municipiului Bucureşti de a se alinia cu aceste tendinţe şi de a oferi un cadru legal şi organizatoric pentru a facilita accesul în siguranţă cu animale de companie în instituţiile de interes local”, se arată în proiectul iniţiat de ASPA.

CITEŞTE ŞI: Primăria Capitalei pregăteşte un proiect care va da liber la intrat în instituţii publice cu animalele de companie


scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect