Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 12 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | 1.400 de blocuri fără apă caldă. Multiple probleme în rețea

14
blocuri fără apă caldă
Încă 1.400 de blocuri fără apă caldă. Foto: Termoenergetica

Alte 1.400 de blocuri din București au rămas fără apă caldă sau o primesc la o temperatură care nu este optimă, din cauza multiplelor probleme din rețeaua de termoficare.

La 1.029 de blocuri din Capitală, apa caldă este oprită complet. La alte 404, aceasta este livrată deficitar, potrivit aplicației Termoalert.

1.400 de blocuri fără apă caldă: avarii și mentenanță

Toate sectoarele sunt afectat la ora redactării acestui articol. Printr motivele prezentate de Termoenergetica, se numără:

  • remediere avarie în punctul termic pe circuitul de apă caldă de consum;
  • Remediere avarie rețea secundară pe circuitul de apă caldă de consum;
  • Remediere avarie rețea secundară pe circuitul de încălzire;
  • Mentenanță instalație interioară în punctul termic pentru circuit de apă caldă de consum și încălzire;
  • Izolare tronson C12-CF2 NOD ABATOR -CG9 FOISOR -CM1 TIMPURI NOI-C RAC.PT 4 MARASESTI, pentru execuție de reabilitare sistem de canalizare APA NOVA;
  • Izolare tronson 4’MB-CS1 Sulea-CS7 Diplomat-CS9 Blind, pentru depistare/remediere avarii și execuție lucrări de „Reabilitere sistem de Termoficare al Municipiului Bucuresti” LOT 1, OBIECTIV2-ELSACO;
  • Izolare tronson 4MB-CS1 SULEA -CS7 DIPLOMAT -CS9 BLIND,pentru depistare /remediere avarii și execuție de Reabilitare Sistem de Termoficare al Municipiului București”, LOT1, OBIECTIV2-ELSACO.

Termoenergetica precizează că majoritatea problemelor vor fi remediate în cursul zilei de miercuri. Mai multe detali, aici.

CITEȘTE ȘI: Principalul hub regional de reparații aeronave din sud-estul Europei, pe Otopeni. TAROM Tehnic ar putea atrage operatori din Sofia și Budapesta, plus avioane militare

Noi lucrări de reparații în București

Termoenergetica București a anunțat pe 10 martie că în această săptămână va efectua lucrări de reabilitare pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.

„Intervențiile au durate diferite de realizare, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări. Aceste lucrări de reparații sunt urgente, fiind impuse de avariile provocate de funcționarea rețelei la temperaturi exterioare scăzute”, se arată într-un comunicat al companiei.

Vor fi realizate următoarele intervenții, care, printre altele, vor lăsa, temporar, blocuri fără apă caldă:

1. Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona Splaiul Unirii din Sectorul 3. Apa Nova București va executa lucrări de reabilitare a sistemului de canalizare ce aparține Primăriei Municipiului București, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 3 puncte termice (43 blocuri și 1 industrie) din data de 10 martie 2025 – ora 09:00, până în data de 13 martie 2025 – ora 23:00.

Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1974, această porțiune de rețea având peste 50 de ani de funcționare.

2. Rețeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona Bulevardului Camil Ressu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud – Lot 1, Obiectiv 2 – tronson C4MB – CV16” si lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 11 puncte termice (168 blocuri) din data de 10 martie 2025, ora 09:00 până în data de 12 martie 2025, ora 23:00.

Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1976, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

3. Rețeaua termică primară – conductă Dn 600mm, în zona bulevardelor Corneliu Coposu și Octavian Goga din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 8 puncte termice (89 blocuri și 3 industrii) din data de 12 martie 2025, ora 09:00 până în data de 14 martie 2025, ora 23:00.

Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1991, această porțiune de rețea având aproape 35 de ani de funcționare.

4. Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona intersecției străzii Turnu Măgurele cu Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 21 puncte termice (340 blocuri și 17 agenți economici) cu începere din data de 12 martie 2025, ora 09:00, până în data 14 martie 2025, ora 23:00.

Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având aproape 40 de ani de funcționare.

5. Rețeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona străzii Lujerului din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de remediere a unei avarii care impun sistarea furnizării agentului termic fără afectarea consumatorilor. Lucrările se vor desfășura în perioada 12 martie 2025, ora 09:00 – 13 martie 2025, ora 23:00.

Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare tronsonului menționat este anul 1969, aceasta porțiune de rețea având aproape peste 55 ani de funcționare.

6. Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona intersecției străzilor Orșova cu Dreptății din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de modernizare a unui cămin de termoficare, de reîntregire a conductei Dn 800mm, precum și cele pentru montajul unor vane de golire cu diametrul de 125mm și a unor robineți de aerisire cu diametrul 50mm, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 2 puncte termice (8 blocuri) și modulele blocurilor F7A și F7B.

Lucrările se vor desfășura în perioada 12 martie 2025, ora 09:00 până în data de 14 martie 2025, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare tronsonului menționat este anul 1990, această porțiune de rețea având aproape 35 ani de funcționare.

7. Rețeaua termică primară – conductă Dn 300mm, în zona străzii Liniei, din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de remediere a unei avarii, care impun sistarea furnizării agentului termic către 2 puncte termice (11 blocuri și 2 agenti economici). Perioada activității va fi din data de 12 martie 2025, ora 9:00, până în data de 13 martie 2025, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare tronsonului menționat este anul 1982, această porțiune de rețea având aproape 45 ani de funcționare.

8. Rețeaua termică primară – Dn 800mm, conform Contractului subsecvent nr.440/31.07.2024 – LOT 6 “Lucrări de intervenții de primă urgență Dn 800mm, tronson 3 și 4 Șoseaua Virtuții – Ștrand Ciurel”, respectiv lucrări de deblindare și de reîntregire a rețelei termice executate de către firma Turbo Energy Power.

Concomitent, se vor executa și lucrările de remediere a avariilor, inclusiv cele de montaj a unei vane cu diametrul de 500mm în căminul de termoficare C13 Intermeridian, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 3 puncte termice (71 blocuri și imobile și 5 industrii) din data de 12 martie 2025, ora 08:00, până în data de 15 martie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1981, această porțiune de rețea având peste 50 de ani de funcționare.

CITEȘTE ȘI: Sector 3 | Spălarea locurilor de parcare continuă. Primăria arată că 82% dintre cetățeni sunt de acord

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.