Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 10 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovEvenimentȘtiri

Tren Alstom retras din circulaţie după ce a fost atacat cu pietre, în zona Chitila. Mai multe curse au fost suspendate

16
Tren Alstom. FOTO: FB / Ionuţ Săvoiu
Tren Alstom. FOTO: FB / Ionuţ Săvoiu

Un tren Alstom care circulă pe relaţia Braşov – Bucureşti Nord a fost atacat cu pietre când ajunsese în dreptul localităţii Chitila. Un geam lateral al unui vagon a fost spart, iar decizia autorităţilor a fost ca rama să fie retrasă din circulaţie, până când vor fi făcute reparaţiile necesare.

Incidentul a avut loc pe data de 9 martie, iar CFR Călători a dat un comunicat în seara zilei, în care a anunţat situaţia. CFR anunţă că decizia Alstom a fost să scoată rama din circulaţie, până la remedierea problemei. Drept urmare, de luni, 10 martie, trenurile IR 16001 și 16003 în relația București Nord -Brașov și respectiv IR 16002 și IR 16008 în relația Brașov-București Nord vor fi anulate. Asta până când vor fi făcute reparaţiile necesare, iar Alstom va da undă verde pentru reintrarea în circulaţie a ramei electrice.


Tren Alstom atacat cu pietre. Călătorii vor fi preluați de cealalalte trenuri operate de CFR Călători aflate în programul zilnic de circulație, trenuri care circulă la intervale orare apropiate de cele ale trenurilor Alstom Coradia temporar anulate, anunţă CFR Călători.

Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul din staţii.

CITEŞTE ŞI: Dosar penal după ce mașina Digi24 a fost răsturnată de susținătorii lui Georgescu

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleDiverseMain

Cum donezi 3.5% din impozit pentru Buletin de București și ce obții la schimb

Donezi 3.5% din impozit pentru Buletin de București. În fiecare zi, suntem...

Lucrările la Drumul între Tarlale mai durează. Proiectul se votează pe 13 martie, în Consiliul Local. FOTO: PS3
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Sector 3 | Lucrările la Drumul între Tarlale se vor prelungi, conform unui proiect

Lucrările în zona Drumul între Tarlale ar putea fi prelungite, cu cinci...

Peste 700 de blocuri fără apă caldă
ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | Lucrări de reabilitare a rețelei, în mai multe zone din București. Peste 700 de blocuri fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță că, în perioada 10-15 martie, vor...