Care este ocupația dumneavoastră actuală?
Sunt antreprenor în domeniul educației, administrez firma Edu Apps care oferă soluții pentru predarea/învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale. Am înființat Edu Apps după ce am câștigat un grant european gestionat de Autoritatea Națională de Cercetare Științifică. Am vorbit despre proiectul nostru, Clasa Viitorului, la TEDx – https://www.ted.com/talks/stefan_apateanu_clasa_viitorului.
În perioada pandemiei am lucrat alături de colegii mei și câte 12 ore pe zi astfel încât să asigurăm în mod gratuit accesul la platforme educaționale gratuite pentru peste 4.000 de unități de învățământ din România pentru ca profesorii să poată susține online cursurile cu elevii, bit.ly/CLASAVIITORULUI. Școlile din Corbeanca fac și ele parte din acest proiect, încă dinainte de instalarea pandemiei în țara noastră.
Ce activitate politică ați avut în trecut?
Până la înscrierea în PLUS nu am mai avut alte activități politice, ci am preferat să mă implic sau chiar să inițiez activități civice. Sunt însă absolvent al Facultății de Științe Politice și Administrative, secția de Științe Politice în limba engleză, locul unde am și rămas să predau câțiva ani cursul de eGovenment.
Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?
Nu am fost membru de partid al vreunui alt partid decât PLUS. Am avut însă activitate civică. Am activat în cadrul Asociației Civice Activ Corbeanca și în cadrul RO100 Corbeanca unde am ocupat poziția de Coordonator. Sunt de asemenea co-fondatorul Asociației Edusfera, o organizație activă în domeniul educației încă din 2012.
Identificați 5 probleme majore ale comunei Corbeanca.
- Pentru că sunt activ în domeniul educației, din punctul meu de vedere o problemă importantă este legată de calitatea ofertei educaționale din comună. Din cauza lipsei școlilor bune și performante, majoritatea locuitorilor își înscriu copiii la școli din București sau din Otopeni, cu un impact negativ inclusiv asupra mediului (mulți părinți își duc copiii la școala cu mașina personală, uneori petrecând și 2 ore pe zi în trafic).
- Infrastructura actuală nu este adaptată locuitorilor care vor să se deplaseze cu bicicleta în comună. Fiecare astfel de călătorie este riscantă.
- Protecția mediului este aproape inexistentă în Corbeanca. Colectarea selectivă este o încropeală, comuna este înconjurată de gropi de gunoi improvizate, deșeurile sunt aruncate pe câmp, vidanjele deversează în apropierea locuințelor.
- Lipsa locurilor publice pentru petrecerea timpului liber. De-abia acum este în amenajare un parc în comuna Corbeanca, parc care ar fi trebuit să fie construit de mult. Vor mai trece câțiva ani până ce acest parc va reuși să reprezinte o alternativă la parcurile din Mogoșoaia sau din București, având în vedere că vegetația este încă foarte tânără, așadar nu există locuri umbrite sau spații amenajate pentru practicarea sportului. Cu toate acestea, este un început. Corbeanca ar fi avut însă un potențial mult mai mare pentru amenajarea unor spații pentru petrecerea timpului liber pentru familiile cu copii și pentru iubitorii sportului.
- Lipsa de transparență a administrației publice locale. Ședințele Consiliului Local nu sunt publicate, deciziile nu sunt transparentizate, comunicarea cu primăria și consiliul local este dificilă. În comuna Corbeanca se mai practică încă apelarea la “cunoștințe și relații” pentru rezolvarea unor probleme – semn că instituțiile nu funcționează.
Identificați 5 aspecte pozitive ale comunei Corbeanca.
- Oamenii – locuitorii comunei Corbeanca reprezintă cea mai importantă valoare a acestei comune. Deși populația este eterogenă, locuitorii au în general o educație peste medie, iar ultimii ani au dovedit că oamenii se coalizează foarte rapid în jurul unor cauze comune – civice, filantropice, caritabile.
- Proximitatea de București – oamenii pot locui în Corbeanca și pot munci sau pot participa la activități culturale în București
- Transport în comun decent – în 2018 peste 1.600 de locuitori au semnat “Petiția pentru un transport în comun decent”, iar ulterior au fost introduse autobuze care facilitează transportul spre și dinspre București.
- Existența unor inițiative civice de impact în comună – există un grup plin de energie și pasiune al oamenilor care se ocupă cu protecția animalelor și care cheltuiesc foarte mulți bani din buzunarele proprii pentru salvarea și sterilizarea animalelor fără stăpân. Același grup se ocupă și de adopția acestor animale în străinătate. Avem de asemenea Asociația Civică Activ Corbeanca implicată puternic în inițiative civice educaționale, ecologice, sociale.
- Reputația – comuna Corbeanca are o reputație bună în general și un brand valoros.
Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru comuna Corbeanca
- Educație – cred că dacă plasăm copiii în centrul acțiunilor primăriei nu vom da greș, pentru că noi avem această responsabilitate, iar ei reprezintă atât prezentul, cât și viitorul nostru. Cea mai importantă investiție se va concentra pentru proiecte în educație care să asigure că avem profesori bine pregătiți profesional și motivați. În cazul copiilor din familii vulnerabile, este nevoie de o abordare integrată – școala trebuie să primească sprijin de la primărie (departamentul de Asistență Socială) iar copiii trebuie să aibă acces atât la educație de calitate, dar și la servicii sociale și medicale, pentru că toate sunt interconectate și toate au impact asupra învățării.
Visul meu este să realizăm în Corbeanca prima instituție educațională pentru formarea inițială cu scop profesional în domeniul IT&C. - Infrastructura de mobilitate trebuie adaptată la specificul local prin crearea de piste de biciclete, a.î. locuitorii să poată ajunge în maxim 15 minute oriunde în Corbeanca pe bicicletă, fără să fie expuși pericolelor generate de traficul de autovehicule. Reabilitarea gării Odăi împreună cu administrația din Otopeni pentru a asigura o modalitate rapidă de ajungere în București.
- Mediu – dezvoltarea infrastructurii de utilități, adică acces la gaze, apă și canalizare pentru toți locuitorii comunei. Evităm în acest fel arderile de lemne sau deversarea vidanjelor pe câmp.
- Dezvoltare urbană – avem nevoie de sistematizarea comunei și vom putea face acest lucru după ce finalizăm procesul de cadastrare pentru întreg teritoriul comunei.
- Protecția animalelor – recensământ pentru identificarea câinilor, campanii de educare și responsabilizare, campanii de sterilizare gratuită, adăpost pentru cazare temporară câinii fără stăpân și campanii pentru adopții
Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?
Am doi copii frumoși, Mihai și Maria, și o soție minunată, Tincuța. Familia mea este cel mai de preț lucru pe care îl am. Ei mă motivează să mă implic și să particip la dezvoltarea unei comunități mai bune pentru ei și pentru toți copiii din Corbeanca și din România.
Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?
Câștig aproximativ 300.000 lei / an, în mare parte din dividendele pe care le produce compania IT&C la care sunt acționar, Edu Apps. Am detaliat tot ce dețin, dar și tot ce datorez în declarația publică de avere.
Care este hobby-ul dumneavoastră?
Până în pandemie mergeam împreună cu fiul meu la Kendo, însă a trebuit să întrerupem în această perioadă. Acum mergem des cu bicicleta pe câmpurile din Corbeanca.
Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?
Sunt pasionat de istorie, așadar citesc multe cărți de istorie, indiferent de autor.
În domeniul ficțiunii îmi plac Philip Roth, Haruki Murakami dar și Frank Herbert sau Isaac Asimov. Dintre autorii români preferați i-aș menționa pe Octavian Paler și Florian Filip.
Ce fel de muzică preferați?
În funcție de moment sau ocazie, ascult muzică rock sau jazz. La petreceri nu refuz să dansez pe muzică pop sau R&B.
Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?
Este dificil să aleg un film, pentru că sunt multe care mi-au plăcut foarte mult. Rain Man, The Shawshank Redemption, The Green Mile sunt filme care m-au impresionat. Mi-a plăcut mult serialul Black Mirror de pe Netflix.
Care este ultima carte pe care ați citit-o?
Am recitit The Lexus and the Olive Tree, Thomas Friedman. O parte dintre problemele expuse acolo la nivel global, se regăsesc și la noi local în retorica anumitor politicieni care mizează pe clivajul dintre locuitorii din vatra satului (preocupați de o eventuală pierdere a identității) și locuitorii mutați aici, “veneticii” (cei care pot transforma comunitatea).
Acum citesc câteva dintre capitolele din Probleme și soluții legale privind criza COVID-19, editura C.H.Beck, 2020.
Care este locul preferat din București?
Ne plimbăm frecvent în Herăstrău – obișnuim să facem turul parcului în weekend – este un loc care ne place foarte mult.
Cu ce vă deplasați în Corbeanca? Aveți bicicletă?
În Corbeanca ne deplasăm în general pe jos, cu bicicleta sau cu mașina.
Ce lipsește școlilor din Corbeanca?
Este nevoie de o mai bună comunicare între școală și comunitate, este necesar ca părinții să fie implicați mai mult în viața școlii.. În acest moment lipsesc proiectele naționale și internaționale precum și atenția acordată dezvoltării profesionale a cadrelor didactice. Aș încuraja de asemenea o mai mare transparență a școlii față de comunitate – atât prin publicarea periodică a bugetului școlii precum și prin organizarea unor dezbateri pe teme legate de oferta educațională a școlii. Lipsesc parteneriatele strategice cu ONG-uri care pot sprijini profesorii, elevii și părinții. Lipsește implicarea primăriei pentru a oferi soluții în criza COVID-19 a.î. elevii și profesorii să poată desfășura cursurile în regim mixt (o parte la școală, o parte acasă).
Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?
Am participat la ședințele Consiliului Local al comunei Corbeanca și am avut ocazia să experimentez direct desconsiderarea și umilința cu care actuala administrație locală alege să trateze pe locuitorii care sunt interesați de activitatea primăriei. De pe poziția civică am militat întotdeauna pe implicarea cetățenilor, ca fiind măsura prin care ne putem asigura că interesele noastre sunt reprezentate corect de reprezentanții primăriei, iar din poziția de candidat la funcția de primar voi asigura spațiul pentru dezbarea pentru bugetul comunei, dar și spațiul pentru dezbaterea pentru proiecte. Nu întâmplător, ne propunem ca o parte din bugetul primăriei să fie alocat participativ, pentru proiecte propuse de comunitate, pentru că locuitorii comunei trebuie să simtă că fac parte în mod constant din deciziile pe care primăria le ia. Avem nevoie de oameni implicați ca de aer, este singura garanție care poate preveni derapajele politice. Avem nevoie de transparență și predictibilitate, pentru că așa vom reuși să atragem investiții, fie că este vorba de investiția pe care o face fiecare locuitor, de la momentul la care își cumpără o proprietate aici sau își face buletinul în Corbeanca, fie că este vorba de antreprenori sau fonduri de investiții care vor contribui la dezvoltarea comunei.