Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Educație, Primărie, Știri

Sector 6 | Investiție de aproape 4 milioane de euro la Liceul „Petru Poni”. Proiectul a fost aprobat în Consiliul Local

Sector 6 | Investiție de aproape 4 milioane de euro la Liceul „Petru Poni”. Proiectul a fost aprobat în Consiliul Local
Investiție de peste 6 milioane de euro la Liceul Petru Poni. FOTO: PS6

Corpul C4 de la Liceul „Petru Poni” va fi renovat. Proiectul a fost aprobat în ședința Consiliului Local, de pe 28 noiembrie. Investiția este de aproape 4 milioane de euro.

În lei, asta înseamnă că valoarea totală a lucrărilor de renovare este de 18.930.763,45 lei, cu TVA.

Potrivit notei de fundamentare, lucrările de consolidare la corpul de școală, din strada Preciziei, nr. 18 sunt necesare pentru creșterea gradului de asigurare seismică și pentru a pune în siguranță copiii si personalul didactic.

Vor fi făcute lucrări de finisaje și instalații interioare, dar si reabilitare termică. Pentru liceul „Petru Poni” o expertiză seismică a fost făcută în perioada 2017-2018.

Renovarea liceului a început anul trecut, cu un termen de finalizare de 24 de luni, potrivit precizărilor făcute de autorități, la acea vreme. Ansamblul are în componența școală, liceu și cantină. Liceul a intrat în reabilitare în primăvara anului 2023 iar elevii au fost relocați în clădirile anexe.

Momentan, se lucrează la școală și cantină, iar elevii învață în cămin.

  • se izolează pereții, acoperișul, podelele, finisajele exterioare;
  • se schimbă tâmplăria existentă cu una performantă energetic;
  • se înlocuiesc instalațiile sanitare și electrice;
  • se montează panouri fotovoltaice, care vor crește performanța energetică a clădirii, prin reducerea cererii de energie termică pentru apă caldă, căldură și electricitate;
  • toate sălile de clasă vor fi echipate, atât cu mobilier nou, cât și cu senzori de CO2 care măsoară calitatea aerului.

CITEȘTE ȘI: Tramvaiul lui Moș Crăciun circulă pe linia 41 și oprește și la West Side Christmas Market

Încă 6 unități de învățământ pe lângă Liceul „Petru Poni” se află în proces de reabilitare

În acest moment, autoritățile din Sectorul 6, prin Direcția Generală Investiții Publice, modernizează și reabilitează termic șapte unități de învățământ, astfel:

  • LOT 1 – Servicii de proiectare și execuția lucrărilor pentru modernizarea și reabilitarea termică a Grădinițelor nr. 208, nr. 230, nr. 274 și Școlii Generale nr 117 – Grădinița nr. 170;
  • LOT 2 – Servicii de proiectare și execuția lucrărilor pentru modernizarea și reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale nr. 309, Grădinița Paradisul Piticilor și Liceul Tehnologic „Petru Poni”.

Lucrările de modernizare și reabilitare presupun consolidarea și refacerea clădirilor, acoperișului, podelelor și conductelor, finisaje exterioare, schimbarea tâmplăriei existente, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice, ușilor, ferestrelor. Pe clădiri se montează panouri fotovoltaice și solare.

Au fost finalizate lucrări la următoarele instituții de învățământ:

1. Grădinița 208;

2. Grădinița 230;

3.Școala profesională specială pentru deficienți de auz „Sfânta Maria”;

4. Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”;

5. Colegiul Tehnic „Petru Maior”;

6. Școala Gimnazială „Sf. Calinic de la Cernica”;

7. Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”;

8. Colegiul economic „Costin C. Kirițescu”;

9. Școala Gimnazială „Adrian Păunescu”;

10. Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”;

11. Școala Gimnazială Nr. 197;

12. Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena”;

13. Școala Gimnazială Nr. 59;

14. Școala Gimnazială Nr. 169;

15. Școala Gimnazială „Sfânta Treime”.

CITEȘTE ȘI: Primăria S2 vrea să cumpere o autospecială de pompieri şi cinci ambulanţe. Proiectele sunt supuse votului Consiliului Local

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.