Liderii PSD și PNL intervin în scandalul planșeului din Piața Unirii. Nicolae Ciucă îi ia apărarea primarului general: „PSD trebuie să-l respecte pe Primarul Capitalei”. În același timp, Marcel Ciolacu transmite că „dreptatea nu se face cu buldozerul” și face apel atât la edilul Capitalei, cât și la primarul Sectorului 4 „să pună capăt acestei dispute.”
Scandalul planșeului Unirii. Reacția lui Marcel Ciolacu
Prima reacție a venit din partea premierului Marcel Ciolacu. Printr-o postare de Facebook, liderul PSD transmite că este „convins” că ambii primari, Nicușor Dan și Daniel Băluță, urmăresc siguranța bucureștenilor, dar ar trebui să se calmeze și „să revină la masa dialogului”:
„Fac un apel atât la primarul Capitalei, domnul Nicușor Dan, cât și la primarul sectorului 4, domnul Daniel Băluță, să pună capăt acestei confruntări și să revină la masa dialogului. Siguranța bucureștenilor nu trebuie să fie un motiv de dispută politică.
Într-o democrație consolidată, dreptatea nu se face cu buldozerul. Ci prin instituțiile statului. Iar dacă o parte este nemulțumită, atunci avem instanțe de judecată. Așa este normal.
Prin urmare, cred că toată lumea trebuie să se calmeze în problema planșeului de la Piața Unirii. Au fost deja oameni răniți.
Repet – sunt convins că, în final, ambii primari urmăresc același lucru – siguranța bucureștenilor! Aici nu este vorba de cine strigă mai tare. E vorba despre București- capitala României.”
Nicolae Ciucă: „PSD trebuie să-l respecte pe Primarul Capitalei”
La scurt timp după reacția lui Marcel Ciolacu, a venit și reacția liderului PNL, Nicolae Ciucă. Acesta îi ia apărarea lui Nicușor Dan, adăugând că este nevoie de o clarificare a atribuțiilor între primăriile de sector și Primăria Capitalei.
„PSD trebuie să-l respecte pe Primarul Capitalei și să învețe să aibă un dialog cu acesta, pentru că bucureștenii nu trebuie să devină victime ale disputelor politice. Nicușor Dan are dreptate când spune că este nevoie de o clarificare a atribuțiilor între primăriile de sector și Primăria Capitalei.
În lipsa tuturor avizelor necesare și a clarității privind responsabilitățile instituționale, Primăria Sectorului 4 nu ar fi trebuit să intervină în forță în această dimineață la Pasajul Unirii din București. Ne aflăm în această situație pentru că Primăria Sectorului 4 a încercat să rezolve cu forța o situație care necesită dialog și consens.
M-am opus Cortinei Roșii de Fier care amenință să cadă după decizia CCR, mă opun și gardurilor puse cu forța.
Respectarea legii și a procedurilor în vigoare este fundamentală pentru proiectul de reabilitare a Planșeului Unirii. Acestea trebuie urmate cu strictețe. Este important ca orice lucrare de acest fel să fie realizată legal, cu toate avizele și aprobările corespunzătoare.
De asemenea, există semne de întrebare legate de dreptul de proprietate și administrare a terenului, iar răspunsurile trebuie să le dea instituțiile statului și, eventual, instanțele judecătorești. Până la clarificarea acestor aspecte, respectarea normelor legale și a procedurilor administrative este esențială pentru siguranța și buna desfășurare a lucrărilor în București.”
CITEȘTE TOATE ARTICOLELE DESPRE SCANDALUL DE LUNI, 14 OCTOMBRIE, DE LA PLANȘEUL UNIRII
VIDEO | Băluță a început lucrările la Planșeul Unirii, noaptea, în ciuda opoziției lui Nicușor Dan
Scandalul planșeului | Filmul unei zile în care instituțiile s-au îmbrâncit
EDITORIAL | Planșeul Unirii, capacul de pe cavoul statului de drept
Băluță dă înapoi. Retrage oamenii de pe șantierul din Piața Unirii, ce va fi desființat