800 de copii din București le-au scris primarilor că vor să oprească poluarea din Capitală. Scrisorile fac parte dintr-o campanie care vizează proiectul „Oprește Motorul” care urmează să fie votat în perioada următoare în Consiliul General al Municipiului București.
Cei 800 de elevi din cele 23 de școli din București au participat în ultimele luni la ateliere pe tema poluării. Acestea au fost organizate în cadrul campaniei “Oprește motorul!” și au presupus și un exercițiu civic: prima lor petiție către primarii din București.
“Odată cu venirea Sărbătorilor, vin și zilele irespirabile în oraș. Anul trecut, cea mai poluată zi a fost 24 decembrie, după cum arată senzorii #aerlive. Bucureștiul este în top 5 cele mai poluate capitale din Europa, depășind aproape zilnic de 3 ori limita admisă, mai ales pe lângă școli sau grădinițe. Iar copiii au de 10 ori mai multe șanse decât un adult să fie afectați medical de poluare. Scrisorile lor au devenit o campanie de susținere a proiectului care poate rezolva una dintre marile surse de poluare din capitală și nu numai, proiectul având ca scop interzicerea staționării prelungite cu motorul pornit”, se arată într-un comunicat de presa transmis de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.
Petițiile celor mici către primari în loc de scrisori către Moș Crăciun îi vizează și pe consilierii generali ai Municipiului București să susțină proiectul „Oprește Motorul” și să-l voteze în perioada următoare în Consiliul General al Municipiului București.
Proiectul, care prevede interzicerea staționării cu motorul pornit în preajma instituțiilor de învățământ, va fi depus în Parlament în această iarnă. Dacă va trece, va fi modificat Codul Rutier. Inițiativa a fost generată de proiectul „Aer curat la școlile din București” și campania „Oprește motorul!”, derulată de asociațiile Ecopolis și Părinți de Cireșari.