Începând cu 1 iulie, compania Wizz Air lansează o nouă rută de pe Aeroportul Otopeni către Croația, la Dubrovnik. Trei zboruri pe săptămână vor duce turiștii în orașul croat.
Zborurile sunt programate în fiecare luni, miercuri şi vineri, iar tarifele pornesc de la de la 159 de lei. Biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com şi prin intermediul aplicaţiei mobile WIZZ.
Rute noi din București
La finalul lunii martie, două rute Wizz Air complet noi au fost lansate din București Otopeni către Brindisi (Italia), în zilele de luni și vineri, și către Faro (Portugalia), în fiecare marți și sâmbătă.
De asemenea, 30 martie a marcat începutul oficial al operațiunilor Wizz Air pe Aeroportul Oradea, odată cu prima rută către Milano Bergamo (Italia), operată în zilele de luni și vineri.
CITEȘTE ȘI: Cum ajungi din București în Halkidiki cu mașina. Sfaturi pentru primul drum
Rută temporară spre Germania, de pe Aeroportul Băneasa. Va fi operată din aprilie
Compania Wizz Air a anunțat că va introduce o nouă rută temporară spre Germania, operată de pe Aeroportul Internațional „Aurel Vlaicu”, începând cu jumătatea lunii aprilie.
Mai exact, vor fi reluate zborurile regulate dintre București și aeroportul din Karlsruhe/Baden-Baden (Germania), scrie Boarding Pass.
O nouă rută temporară spre Germania, introdusă de Wizz Air din aprilie
Ruta va fi operată în fiecare zi, de pe aeroportul Băneasa, începând cu data de 15 aprilie 2026. Biletele sunt disponibile deja pe site-ul companiei Wizz Air. Tarifele încep de la peste 40 de euro pe sens, de persoană. Zborurile vor avea o durată de aproximativ două ore și 15 minute.
Totodată, din 18 aprilie 2026, vor fi operate și zboruri între Karlsruhe/Baden-Baden și Iași, cu o frecvență de două zboruri de săptămână.
Reprezentanții Wizz Air transmit că rutele menționate, de la Karlsruhe/Baden-Baden către București Băneasa și Iași, nu sunt rute permanente noi, ci înlocuiesc temporar conexiunile cu Basel, acolo unde vor avea loc lucrări de modernizare a aeroportului în perioada 15 aprilie – 21 mai 2026.
Rutele din România care vor fi operate temporar de pe aeroportul din Karlsruhe/Baden-Baden sunt următoarele: Târgu Mureș – Basel, Iași – Basel și București Băneasa – Basel.
În prezent, ruta București – Karlsruhe/Baden-Baden este operată de compania aeriană Ryanair, tot de pe aeroportul „Aurel Vlaicu”.
De pe aeroportul Băneasa, Wizz Air mai operează zboruri către Bruxelles (Belgia), Larnaca (Cipru), Billund și Copenhaga (Danemarca), Basel (Elveția), Turku (Finlanda), dar și către mai multe orașe din Franța, Germania, Grecia, Italia și Polonia, printre altele.
CITEȘTE ȘI: Modelul Varșovia: capitala cu trotuare libere și cu sute de kilometri de piste de biciclete