Un copac uriaș a fost rupt de vânt și a căzut in curtea Casei Melik, uneia dintre cele mai vechi și mai frumoase case din București, în care funcționează Muzeul Theodor Pallady.
În București a fost emisă o alertă de vijelie puternică, cod portocaliu de intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice și ploi torențiale, care vor acumula 35l/mp.
Copacul uriaș a căzut în curtea muzeului
Muzeul adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut. Aceasta conține un nucleu substanțial de pânze semnate de Theodor Pallady şi peste 800 de desene şi gravuri din perioada sa pariziană.
Ele au fost donate de soții Răut Statului român la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă – picturi de școală franceză, olandeză, engleză și spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică și renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă.
Întregul ansamblu este reprezentativ pentru modul în care intelectualii români din perioada interbelică emulau preocupările colecționarilor de pretutindeni, notează G4Media.
Clădirea în care funcționează muzeul, cunoscută și drept Casa Melik, construită în a doua jumătate a secolului XVIII, este una dintre cele mai vechi şi frumoase case negustorești din Bucureşti și singura deschisă publicului.
Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării L’Orient devant L’Occident. Lui i se datorează renovarea casei în a doua jumătate a secolului XIX și păstrarea unor elemente tradiționale cum ar fi cerdacul de la etaj, scara interioară din lemn și acoperişul cu streaşină lată.
VIDEO poate fi vizionat pe G4Media.
CITEȘTE ȘI: Circulație tramvaielor blocată pe mai multe linii, din cauza vijeliei din București
Meteorologii au anunțat căldură puternică, în București, până luni seara
Capitala este sub cod galben de caniculă până luni seara, la ora 23:00. Maxima termică ajunge la 31 de grade și sunt posible ploi și vijelii, în cea de-a doua parte a zilei.

Meteorlogii avertizează, de asemenea, că și discomfortul termic va fi ridicat.
Capitala este sub cod galben de caniculă până luni seara, la ora 23:00. Maxima termică ajunge la 31 de grade și sunt posible ploi și vijelii, în cea de-a doua parte a zilei.
Meteorlogii avertizează, de asemenea, că și discomfortul termic va fi ridicat.
Marți, 10 iunie, valorile termice vor scădea față de zilele precedente și se vor situa în jurul normelor climatologice specifice acestei date.
CITEȘTE ȘI: METEO | Cod galben de caniculă până luni seara, la ora 23.00