Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 24 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie (VIDEO) PSD și PNL, front comun în Consiliul Local Sector 1. A cincea sedință în care cade rectificarea bugetară. Centrul de vaccinare de la Romexpo ar putea fi închis
PrimărieȘtiri

(VIDEO) PSD și PNL, front comun în Consiliul Local Sector 1. A cincea sedință în care cade rectificarea bugetară. Centrul de vaccinare de la Romexpo ar putea fi închis

50

Contrele politice din Consiliul Local Sector 1 blochează rectificarea bugetară, care prevede suplimentări de sume pentru instituțiile din subordinea Primăriei. Cel mai grav afectate de lipsa de consens între aleși sunt Centrul de vaccinare anti-COVID de la Romexpo care ar putea fi închis, unitățile de învățămâmt și Administrația Domeniului Public. Astăzi a fost a 5-a oară când rectificarea a căzut la vot, după ce consilierii PSD și PNL au făcut front comun.

Ce prevede rectificarea bugetară?

În proiectul menționat sunt prevăzute, printre altele, 5,5 milioane de lei pentru centrul de vaccinare de la Romexpo, 18 milioane de lei pentru ADP Sector 1 și în jur de 5,5 milioane de lei pentru unitățile de învățământ. Complexul Caraiman este cel care gestioneaza Centrul de vaccinare de la Romexpo și a cerut suplimentare de buget pentru plata salariilor celor de la centru.

„Complexul Multifuncțional Caraiman a cerut prin rectificare bugetară reîntregirea creditelor, pe parte de cheltuieli de personal, (nu mai dispunem de resursele financiare necesare) în suma de 5.500.000 lei, sumă ce este necesară, atât pentru plata salariaților instituției, cât și a celor ce își desfășoară activitatea cu contracte de prestări servicii la Centrul de vaccinare Romexpo, până la finele anului 2021”, se arată într-un document al Primăriei Sectorului 1.

Conform referatului de aprobare atașat proiectului de rectificare, unitățile de învățământ de pe raza Sectorului 1 nu au materialele necesare desfășurării cursurilor online și nici pe cele de protecție sanitară împotriva COVID-19.

N-a trecut nici a cincea oară

Proiectul de rectificare bugetară a ajuns, astăzi, a cincea oară în mapa consilierilor locali din Sectorul 1. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a făcut apel la aleșii locali să ia în considerare interesul locuitorilor din sector și nu orgoliile politice. Pledoaria sa nu i-a convins însă pe consilierii PSD și PNL care au votat, din nou, împotriva. Scor final 12 voturi pentru (USR și PMP) și 15 împotrivă (PNL și PSD).

”Dragi consilieri PNL și PSD, lăsați orgoliile la o parte și votați rectificarea bugetară în interesul cetățenilor. Și dumneavoastră ați văzut că lipsa de vot a acestei rectificări creează probleme. Trebuie să asigurăm bani pentru salariile personalului medical implicat în campania națională de vaccinare. Este un moment greu pentru România. Revin pentru a cincea oară cu acest proiect de rectificare. E o rectificare bugetară absolut necesară. Situația este critică și la nivelul unităților de învățământ din Sectorul 1. Avem nevoie de această rectificare pentru desfășurarea orelor în condiții de siguranță sanitară. Tot vorbim despre siguranță sanitară, dar unii se fac că nu aud: dezinfectanți, măști, servicii de nebulizare, precum și de achiziția dispozitivelor necesare cadrelor medicale didactice, pentru desfășurarea cursurilor online: laptopuri, scannere, tablete grafice, monitoare, licențe pentru programe informatice și alte echipamente IT. Vă faceți că nu auziți, dar din cauza voastră nu se pot achiziționa aceste echipamente. Am aprobat toate solicitările făcute de școli și grădinițe pentru achiziția de boilere și sisteme de încălzire, sisteme antiefracție. Rectificarea bugetară trebuie votată și pentru a demara mai multe proiecte ale ADP. Trebuie plantați mii de arbori, este stringentă achiziția pentru servicii de pază pentru parcuri”, a declarat primarul Clotilde Armand în ședința de consiliu local.

Național liberalii au precizat că ei nu votează proiectul de hotărâre întrucât se simt persecutați.

„Având în vedere lipsa de transparență, dezinformarea, minciunile, modul în care au fost izolați consilierii, modul cum atitudinea doamnei primar este să persecute mai mult consiliul acesta decât să lucreze cu el și să colaboreze, o anunț oficial pe doamna primar că noi nu votăm de câteva ședințe această rectificare bugetară. Pentru că noi nu avem încredere în doamna primar, care ne-a înșelat, ne-a mințit. Nu votăm această rectificare pentru că nu avem încredere în ce faceți dumneavoastră la primărie, doamna primar! Dacă am face o rectificare bugetară la care să participăm și noi, atunci cu mare plăcere am vota o rectificare bugetară. Dar în aceste condiții de temnicer în relație cu prizonierii, care suntem noi, nu se paote să veniți să ne spuneți că nu votăm bugetul. Acest buget nu este votat datorită atitudinii și politicii pe care o faceți dumneavoastră în această administrație”, a declarat consilierul local Adrian Oianu.

Social democrații au votat și ei împotrivă.

„Acest buget este horror! Iar poziția PSD este următoarea: nu putem vota un buget în care pui o picătură de apă într-un pahar de cianură. Așadar, da, de acord cu rectificarea pentru școli, pentru centrul Caraiman. Dar restul? Noi nu vom fi părtași la așa ceva”, a declarat consilierul local Daniela Popa.

De Ana Tudor

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019

pe același subiect

ArticolePrimărieSănătateȘtiri

Sector 6 | A ajuns prima tranşă de bani europeni pentru spitalul promis pe bulevardul Timișoara

Primăria Sectorului 6 a obținut prima rundă de finanțare pentru construirea primului...

ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Calea Crângași va fi modernizată. Stația de metrou va primi o nouă piațetă

Calea Crângași va intra într-un proces de reabilitare și modernizare „în 2-3...

ArticoleȘtiriTransport

O intrare a stației de metrou Mihai Bravu, închisă până marțea viitoare

De miercuri, 23 aprilie, stația de metrou Mihai Bravu este închisă pentru...