Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 21 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

VIDEO | Pajiștea experimentală din Șoseaua Virtuții, distrusă. Primăria Sectorului 6: „Vandalism”

19
Pajiștea experimentală din Șoseaua Virtuții
Pajiștea experimentală din Șoseaua Virtuții a fost distrusă

Pajiștea experimentală din Șoseaua Virtuții, în Sectorul 6, a fost distrusă de persoane necunoscute, care au intrat să facă poze și să rupă florile, arată Primăria Sectorului 6.

„Cam așa arată pajiștea cu flori de câmp de pe Șos. Virtuții! Au călcat pe plante…au intrat ca să se pozeze și să le rupă. Oameni în toată firea. Stop vandalismului”, a scris instituția, într-un reel.

Ce reprezintă Pajiștea experimentală din Șoseaua Virtuții

Buletin de București a scris despre faptul că într-un oraș care se confruntă cu un deficit uriaș de spații verzi şi cu temperaturi din ce în ce mai crescute, pajiștile urbane reprezintă o soluție la îndemână pentru autorități.

Practica prin care terenuri „gri”, abandonate și pline de deșeuri, se pot transforma în adevărate oaze de verdeață a fost adusă în București, în urmă cu doi ani, de către Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV). De atunci, din acest model s-au inspirat și administrațiile locale, cu precădere Primăria Sectorului 6.

Prima pajiște urbană din Capitală a fost amenajată în 2023, pe malul Dâmboviței. Explozia de culoare ce a urmat se datorează voluntarilor APNV care au plantat maci, albăstrele, voinicele și alte flori de câmp pe o mică suprafață din apropierea Parcului Natural Văcărești.

CITEȘTE ȘI: Pajiștea experimentală cu flori diverse și bondari, care face de râs scuarul „chelit” din Sectorul 1

Recent, Primăria Sectorului 6 a anunţat că proiectul se extinde în alte cinci zone, după cum urmează:

  • În Parcul Liniei – Afi Cotroceni
  • Pe Bd. Iuliu Maniu
  • Pe Șoseaua Virtuții – Dig Lacul Morii
  • Pe Strada Lujerului
  • Pe Drumul Valea Largă

De altfel, planuri pentru însămânțarea de pajiști urbane se conturează uşor-ușor și în sectoarele 2 și 4, povestește Alex Oprița pentru Buletin de București.

CITEȘTE ȘI: Unde sunt amenajate pajiștile urbane ale Capitalei. Practica adusă în Bucureşti de societatea civilă, acceptată „tacit” şi de autorităţi

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.