Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 6 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

VIDEO | O celebră soprană ucraineană, refugiată în București. „Timp de patru zile am simțit cum aveți grijă de noi”

144

Nadiia Yurko, o soprană celebră din Ucraina, a fugit, alături de cei doi copii, de războiul din Ucraina în România. După ce a trecut de vamă a venit în București, dar cu gândul la viitoare destinație, cât mai la vest de războiul de acasă, Germania. În Capitală a stat patru zile și a fost cazată, împreună cu copiii, la Școala Gimnazială nr.13, unul dintre adăposturile amenajate de Primăria Sectorului 1. Acum a ajuns în Germania și a mulțumit, printr-un video, românilor care au avut grijă să aibă mâncare caldă, un acoperiș și un pat în care să doarmă.

„Vreau să vă transmit un mare mulțumesc! pentru ajutorul pe care îl oferiți ucrainenilor. Pentru cei care au fugit din calea războiului, este foarte important să aibă mâncare caldă și un loc sigur pentru odihnă.” sunt cuvintele cu care începe mesajul video al Nadiiei trimis imediat după ce a ajuns în Germania, unde va locui până lucrurile de acasă se liniștesc. Ea a spus și că a simțit în cele patru zile cum voluntarii și autoritățile din România au grijă de ucraineni și înțeleg „durerea” prin care trec ei acum.

La centrele amenajate pentru refugiați din Sectorul 1 au fost cazați deja mii de refugiați ucraineni, care acolo au parte de un adăpost sigur, trei mese pe zi și asistență medicală, susține edilul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Sute de mii de persoane-femei, copii și persoane în vârstă au părăsit Ucraina pentru că acolo viața lor este pusă în pericol, iar Europa traversează cea mai gravă criză umanitară de la cel de-al Doilea Război Mondial. Le oferim adăpost, trei mese/zi și asistență medicală.

A scris pe Facebook Clotilde Armand, primarul Sectorului 1

Nadiia Yurko a fost doar una dintre cele 6.175 de persoane care au fugit de războiul din Ucraina și care au fost primite și îngrijite în adăposturile amenajate de Primăria Sectorului 1, cu ajutorul ONG-urilor și volunarilor. 2.862 femei, 1.786 bărbați și 1.527 copii au locuit, în perioada 1 – 20 martie 2022, în centrele de cazare organizate la Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”, la Colegiul Tehnic Feroviar “Mihai I”, la Colegiul Tehnologic “Viaceslav Harnaj”, la Colegiul Tehnic “Dinicu Golescu”, la Colegiul Tehnic Mecanic “Grivița”, la Școala Gimnazială nr. 6 și la Școala Gimnazială nr. 13.

Sursă Foto: Captură ecran/Facebook/Clotilde Armand

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

blochează locurile de parcare
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | 2.500 de lei amendă pentru cei care blochează locurile de parcare

Primăria Sectorului 1 a anunțat că îi va sancționa pe cei care...

weekendul 7-8 iunie
ArticoleDiverseȘtiri

Mai multe evenimente restricționează traficul, în weekendul 7-8 iunie

O serie de manifestări organizate în Capitală restricționează traficul în weekendul 7-8...

Stația „Institutul Meteorologic” va fi relocată cu 100 m spre București. Se lucrează la Magistrala 6 de metrou. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Stația Institutul Meteorologic va fi relocată cu 100 m spre București. Se lucrează la Magistrala 6 de metrou

Stația Institutul Meteorologic va fi relocată de vineri, 6 iunie, de la ora 22:00,...

TPBI înființează o linie specială de autobuz pentru meciul de retragere al Cristinei Neagu | FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Linie specială de autobuz pentru meciul de retragere al Cristinei Neagu

Linie specială de autobuz înființată pentru meciul de retragere al Cristinei Neagu....