Orarul mijloacelor de transport în comun din Capitală și din Ilfov va integrat pe aplicația Google Maps, la fel ca în marile capitale europene. Momentan, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-IF (TPBI) este pe finalul discuțiilor cu gigantul american privind implementarea datelor tuturor mijloacelor de transport din Capitală și Ilfov pe aplicația Google Maps. Din 2018 există deja o aplicație care monitorizează doar mijloacele de transport ale STB, dar care este puțin folosită de locuitorii din București. 

Noi lucrăm și la a putea integra și la a putea pune la dispoziție aceste date și pe Google Maps pentru că aplicația Google Maps o are absolut toată lumea și mai putem să scăpăm de aceste probleme de mediatizare. Este deja într-un stadiu destul de avansat. Ar trebui să avem într-un termen de câteva luni de zile să avem în final tot transportul metropolitan București-Ilfov pe Google Maps. Evident nu putem face fără colaborare cu STB și cu ceilalți parteneri.

A declarat Celestin Drăgănescu, membru TPBI, în cadrul dezbaterii „Marele București”

Ce presupune integrarea transportului pe Google Maps?

Practic, bucureștenii vor putea vedea în timp real, pe Google Maps, unde se află metroul, tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul cu care plănuiesc să se deplaseze dintr-un punct în altul al Capitalei.

Tot pe aplicația Google Maps va fi și un program cu ora la care pleacă din stație și ora la care ajunge la destinație mijlocul de transport ales, în funcție de condițiile de trafic, la fel ca în marile capitale europene.

Captură Ecran Google Maps în care este intregat transportul public din Paris

Aplicația care monitorizează mijloacele de transport al STB în timp real se află acum în proces de a integra și metrourile, însă mai întâi este nevoie ca Metrorex să dea TPBI-ului un feed de date despre mersul acestora. Pentru moment, în aplicație pot fi văzute liniile de metrou și un orar teoretic, nu și mersul metrourilor în timp real.

Aesta este un deziderat al tuturor părților implicate în momentul ăsta. Din păcate aplicația, la momentul respectiv, a fost gândită numai pentru STB. Așa a fost la nivelul anului 2017. În 2018 a fost implementat, în 2017 a fost gândit proiectul. Acum în aplicație se vede metroul, dar vezi doar liniile și un orar teoretic. Așteptăm și sperăm în sprijinul celor de la Metrorex să ne pună la dispoziție un feed de date în real time pentru a știi unde este metroul și sperăm să putem face chestia asta așa cum e în celelalte țări.

A adăugat Celestin Drăgănescu, în cadrul dezbaterii „Marele București”

Aplicația „Info Transport București” a fost proiectată în 2017 pentru a monitoriza tramvaiele, troleibuzele și autobuzele STB în timp real pentru mai multă predictibilitate pentru locuitorii Capitalei. În 2018 a fost implementată și de atunci bucureștenii care se deplasează cu mijloacele de transport ale STB pot găsi cu ajutorul aplicației stațiile, programul, dar și parcursul în timp real al acestora.

Dezbaterea despre transportul sustenabil poate fi ascultată integral pe pagina de Facebook Buletin de București unde, pe 17 noiembrie, va putea fi văzută live și a cincea dezbatere din această serie cu tema „Bucureștiul metropolitan”:

Aceasta a fost a patra discuție din seria „Marele București”, o serie de șase dezbateri despre subiecte vulnerabile și de interes pentru București. Tema dezbaterii a fost „Transport sustenabil”. Dezbatera a fost moderată de Elena Calistru (Președinte, Funky Citizens) și Cătălin Doscaș (reporter, Buletin de București).


Marele București este un proiect elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale, care oferă asistență tehnică Primăriei Municipiului București pentru elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (Strategia #Bucuresti2050). Detalii pe estibucuresti.org // www.fb.com/estibucuresti.org

Sursă cover: Cosmin Pojoranu

Citește mai multe detalii aici:

Marele București

(Visited 2,210 times, 2 visits today)