Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 8 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri VIDEO| “Am fi avut bani, subvențiile pentru căldură poate nu ar fi trebuit să existe. Doar că, într-un parteneriat public-privat, nu mai poți să furi”. Concluzii în dezbaterea „Marele București”
Știri

VIDEO| “Am fi avut bani, subvențiile pentru căldură poate nu ar fi trebuit să existe. Doar că, într-un parteneriat public-privat, nu mai poți să furi”. Concluzii în dezbaterea „Marele București”

57

Dacă, începând cu anii 90, administrația locală și centrala ar fi avut in vedere modernizarea sistemului centralizat prin atragerea capitalului privat, astăzi subvenția nu am ai fi trebuit sa existe, pentru ca rețeaua ar fi funcționat eficient. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza ca într-un astfel de parteneriat, nu se mai poate fura, a declarat Octavian Berceanu, fostul comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.    

“Cu toate ca exista extraordinar de mulți bani în piața, administrațiile și oamenii politici nu au înțeles ce înseamnă un parteneriat public- privat. Peste tot în lume exista parteneriate public-private, sunt surse de bani. Dar, în momentul cand faci un public-privat nu mai poți să furi. In cazul nostru nu s-a dorit un parteneriat public-privat, ceea ce ar fi fost foarte benefic de acum 20 de ani pentru acest sistem de încălzire centralizat pentru București. Am fi avut bani, subvențiile poate nu ar fi trebuit să existe, am fi plătit prețul corect. Asta presupune un parteneriat public privat. Și nici căpușarea acestui sistem nu ar fi existat vreodată”, a declarat Octavian Berceanu, fostul comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, în cadrul celei de-a doua dezbateri “Marele București”.

Cât privește poluarea generata de sistemele individuale de încălzire din Capitală, aceasta nu a fost vizată de niciun studiu până in prezent.  

„Nu există absolut niciun studiu la nivelul Bucureștiului. Nu putem sa mergem nici măcar pe estimări pentru ca avem concentrații destul de mari. Avem cartiere în zona Chiajna, unde blocurile sunt foarte apropiate unele de altele și poluarea este mult mai intensă decât în mijlocul Bucureștiului sau în Sectorul 1 unde avem locuințe cu o densitate mai mică pe kilometru pătrat”, a mai spus Berceanu.

Acesta a fost a doua discuție din seria „Marele București”, o serie de șase dezbateri despre subiecte vulnerabile și de interes pentru București. Pe 15 octombrie discutăm cu autoritățile și experții despre clădirile în paragină ale Bucureștiului.


Acest material face parte din seria „Marele București”, un proiect special, elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale, care oferă asistență tehnică Primăriei Municipiului București pentru elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (Strategia #Bucuresti2050). Detalii pe EstiBucurești.org sau pe Facebook.

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.

pe același subiect

two toddler playing letter cubes
ArticoleEducațieȘtiri

Sector 2 | 2.300 de locuri, în programul „Grădinița din vacanța mare”

Programul „Grădinița din vacanța mare” continuă și în acest an, cu aproximativ...

person with blue paint on hand
EducațiePrimărieȘtiri

Sector 2 | Patru unități de învățământ, incluse în programul „Școala de Vară”

Programul „Școala de Vară” va avea peste 800 locuri, distribuite în patru...

ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | 75 de blocuri din Sectoarele 3 și 5, fără apă caldă până pe 14 mai

Termoenergetica anunță lucrări de termoficare în perimetrul bulevardelor Mircea Vodă, Unirii și...