Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 4 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Viceprimarul Sectorului 1, reacție categorică în scandalul Greenfield: „Pădurea Băneasa a devenit scurtătură pentru profit”

3
Scandalul Greenfield
Viceprimarul Sectorului 1, Iulian Hatmanu

Scandalul Greenfield, privind rezilierea contractului de folosire pentru circulația auto a unui drum prin Pădurea Băneasa, s-a aprins din nou, după ce locuitorii din cartierul cu același nume au continuat să folosească ruta în ciuda faptului că Romsilva a reziliat contractul care le oferea acest drept.

Joi, viceprimarul Sectorului 1, pe raza căruia se află o parte din Pădurea Băneasa, inclusiv drumul forestier disputat, a avut o reacție categorică, în care a acuzat dezvoltatorul imobiliar al cartierului Greenfield că ar fi realizat un profit de 4,3 milioane de euro prin faptul că nu a realizat o cale de acces legală pentru cei cărora le-a vândut locuințele, alegând varianta unui drum ilegal, printr-o arie naturală.

„Pădurea Băneasa a devenit scurtătură pentru profit! O asociație (Federația Greenfield – n.r.) promovează circulația pe un drum ilegal prin Pădurea Băneasa, iar în spatele acestei ‘soluții\ stă, de fapt, aceeași poveste veche: dezvoltatorul încasează profitul, natura suportă costul! Oare asociația s-a hrănit din firmituri?”, a scris Iulian Hatmanu.

Scandalul Greenfield, faza pe calculat profitul

Viceprimarul Sectorului 1 susține că dezvoltatorul cartierului Greenfield ar fi economist 4,3 milioane de euro pentru că nu a creat un drum legal de acces, așa cum le-a promis celor care au cumpărat case în Pădurea Băneasa.

„Dezvoltatorul anunță cu surle și trâmbițe o investiție de 2,5 milioane de euro într-un nou drum de acces în complex. E foarte bine, doar că această investiție trebuia făcută în 2021.

Dacă investiția este evaluată astăzi la 2,5 milioane de euro, în 2021 ea ar fi valorat aproximativ 2,1 milioane de euro.

Iar dacă acei 2,1 milioane de euro ar fi fost băgați în construcții rezidențiale și „învârtiți” până în decembrie 2026, profitul putea fi uriaș: între 3,1 și 4,8 milioane de euro.

Dezvoltatorul are o rată a profitului de 31%, dar chiar și cu un profit anual de 25%, banii s-ar fi transformat astfel: 2,1 milioane euro investiți în 2021 → 6,4 milioane euro în 2026.

Adică un câștig de peste 4,3 milioane de euro. Și atunci întrebarea este simplă: sacrificăm Pădurea Băneasa pentru câteva milioane de euro profit?”, a întrebat Iulian Hatmanu.

Viceprimarul speră că locuitorii din Greenfield vor înțelege că rezolvarea situației în care se află stă în respectarea regulilor stabilite și aprobate prin PUZ-uri încă din 2020. În acest moment această rezolvare se află în mâna dezvoltatorului.

„Pădurea nu este anexă de șantier. Nu este drum privat mascat în interes public. Este una dintre ultimele zone verzi majore ale Bucureștiului și ar trebui apărată, nu ciopârțită cu argumente comode despre ‘acces’, ‘mobilitate’ și ‘nevoi ale comunității’.

Când cineva promovează circulația pe un drum ilegal prin pădure, nu apără locuitorii. Apără, direct sau indirect, un model toxic: profit privat, cost public, pierdere ireversibilă pentru natură.

Partea cea mai gravă este că ni se cere să tratăm distrugerea pădurii ca pe o soluție administrativă. Nu este. Este doar vechea poftă de bani îmbrăcată în limbaj civilizat”, a transmis viceprimarul Sectorului 1, Iulian Hatmanu.

De ce au repornit discuțiile despre drumul forestier

Regia Națională a Pădurilor a reziliat, în 2 aprilie, contractului de peaj încheiat cu organizația locuitorilor din Greenfield, în baza căruia un drum forestier prin pădurea Băneasa a fost deschis circulației auto pentru aceștia. Romsilva a acord o perioadă de preaviz de 60 de zile, care a expirat pe 2 iunie, dată de la care accesul cu autoturisme devine ilegal.

CITEȘTE ȘI: Romsilva a reziliat contractul care a permis locuitorilor din Greenfield să circule cu mașina prin Pădurea Băneasa | România curată

Cu toate acestea, locuitorii din Greenfield au continuat să circule cu mașinile pe drumul forestier, invocând faptul că au contestat în instanță rezilierea, prin urmare contractul rămâne valabil până la o decizie definitivă a instanței.

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri Locale

CITEȘTE ȘI: Mașinile continuă să treacă prin Pădurea Băneasa, deși contractul pentru drum a fost anulat. Greenfield amenință cu plângeri penale. Ministra Mediului: „Se încalcă legislația”

Reprezentanții Romsilva nu sunt de acord cu această abordare și au anunțat că vor monta o barieră proprie, pentru a bloca cu forța accesul prin Pădurea Băneasa.

CITEȘTE ȘI: Romsilva va monta propria barieră pe drumul din Pădurea Băneasa dacă Federația Greenfield nu oprește accesul auto

Federația Greenfield, care reprezintă 6.000 de locuitori din cartierul cu același nume, insistă că are dreptul legal de a folosi drumul forestier prin Pădurea Băneasa, până când o instanță se va pronunța cu privire la decizia Romsilva de a rezilia contractul privind accesul auto.

CITEȘTE ȘI: Federația Greenfield insistă că are dreptul să circule prin Pădurea Băneasa. Romsilva a anunțat că pune o barieră proprie, dacă traficul auto nu se oprește

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024.

    A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017.

    Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.

    Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași.

    A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei.

    A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură.

    Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.