Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 12 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Va fi redeschis gazul pentru blocurile din Rahova vecine cu clădirea care a explodat

202
blocurile din Rahova
Foto_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a votat, duminică seară, ca blocurile din Rahova din preajma celui afectat de explozia de vineri să fie realimentate cu gaz metan, a anunțat prefectul Capitalei, Andrei Nistor.

Distribuția de gaz a fost oprită vineri pentru toate clădirile aflate în perimetrul afectat de explozia care a avut loc la blocul de pe strada Vicina, până când ancheta a stabilit că nu mai există nici un pericol.

CITEȘTE ȘI: FOTO+VIDEO | Explozie la un bloc din Rahova. A fost activat Planul Roșu. 18 victime, în acest moment, dintre care trei au decedat

Când va fi redeschis gazul la blocurile din Rahova

„Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a votat, în această seară, ca Distrigaz să se ocupe de realimentarea cu gaz a blocurilor din jur, întrucât alimentarea a fost oprită temporar și la acestea”, a transmis prefectul Capitalei.

În același timp, acesta a menționat că în cadrul grupului de coordonare integrată constituit în urma exploziei din cartierul Rahova, format din polițiști ai Capitalei, jandarmi și pompieri din cadrul ISUBIF, au continuat activitățile de sprijin pentru persoanele afectate.

Acestea includ:

  • menținerea perimetrului de siguranță;
  • acces controlat în apartamente pentru recuperarea bunurilor personale;
  • ridicarea autovehiculelor avariate;
  • sprijin pentru întocmirea documentației necesare reparațiilor;
  • intervenții pentru toaletarea fațadelor, îndepărtarea cioburilor și a doborâturilor, pentru facilitarea intervențiilor ulterioare și siguranța locatarilor.

„Situația rămâne în dinamică, iar toate forțele implicate acționează operativ pentru gestionarea completă a efectelor generate de acest eveniment”, a precizat Andrei Nistor.

Blocul afectat de explozie va fi, cel mai probabil dărâmat

Tronsonul din blocul din Rahova care a explodat nu mai poate fi folosit de cei care locuiau acolo, deoarece structura de rezistență este puternic afectată și prezintă risc major de prăbușire, arată raportul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), realizat după analizarea imobilului.

Pe de altă parte, instituția nu recomandă nici consolidarea clădirii, deoarece procedurile ar putea fi mult prea costisitoare, mai scump decât dacă s-ar construi un bloc de la zero, iar șantierul ar prezenta, de asemenea, multiple riscuri.

CITEȘTE ȘI: Raportul Inspectoratului în Construcții despre blocul din Rahova: Consolidarea clădirii nu este justificată. Ar fi prea scumpă

O explozie de amploare a avut loc în dimineața zilei de 17 octombrie la un bloc în cartierul Rahova din Sectorul 5 al Capitalei. Incidentul, cel mai probabil cauzat de o acumulare de gaze de la o centrală de apartaent, a avut loc după ora 9 și a afectat în mod grav o parte semnificativă a unui bloc de locuințe de pe Calea Rahovei.

Blocul unde a avut loc explozia este în risc de colaps. Toți locuitorii au fost evacuați.

15 victime transportate la spital. O persoană a refuzat transportul, iar alte trei persoane sunt decedate.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect