Duminică, 30 august, un șofer de 72 de ani a acroșat doi bicicliști participanți la competiția sportivă „L`Etape Bucharest by Tour de France”, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere.
Incidentul a avut loc în jurul orei 11:05, la intersecția străzii Buzești cu strada Sevastopol. Conducătorul auto se deplasa pe Bd. Alexandru Ioan Cuza, dinspre strada Dr. Iacob Felix, când a ajuns la intersecția cu strada Buzești, unde a avut loc accidentul.
Doi bicicliști au fost acroșați de un șofer de 72 de ani
„La data de 30 august a.c., în jurul orei 11.05, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere s-au autosesizat cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția str. Buzești cu str. Sevastopol.
Din primele informații, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 72 de ani, care se deplasa pe Bd. Alexandru Ioan Cuza dinspre str. Dr. Iacob Felix, când a ajuns la intersecție cu str. Buzești, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a acroșat doi bicicliști participanți la competiția „L`Etape Bucharest by Tour de France”.”, au transmis reprezentanții Brigăzii Rutiere.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat a fost „zero”.
Un biciclist implicat în accidentul de circulație a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii Brigăzii Rutiere desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
„Recomandăm conducătorilor auto să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului şi să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru siguranța participanților.”, se mai menționează în comunicat.
Restricții de trafic pentru „L’Etape Bucharest by Tour de France”
Zilele trecute, au fost anunțate restricții de trafic pe mai multe artere, în contextul desfășurării competiției sportive „L’Etape Bucharest by Tour de France”. Restricțiile sunt aplicate în intervalul orar 06:00 – 16:00, pe arterele de circulație aflate pe traseul competiției sportive, dar și pe cele care merg spre acestea.
Informațiile despre traseele fiecărei curse pot fi citite AICI.
În Piața Victoriei este resistematizat traficul rutier prin asigurarea circulației în dublu sens în fața Guvernului României, astfel încât nu va fi permis accesul dinspre Bd. Nicolae Titulescu către Piața Victoriei.
De asemenea, din 29 august, de la ora 20:00, este restricționat traficul pe Bd. Libertății pe cele 3 benzi de circulație de pe sensul către Splaiul Independenței pe lungimea Pieței Constituției, cu devierea tarficului pe bretelele aferente acestui sens.
Totodată, pe 30 august, de la ora 03:00, este restricționat traficul rutier în zona Pieței Constituței pe Bd. Libertății, între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite, precum și pe Bd. Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii (fără afectarea intersecției la Piața Unirii).
Rute alternative
- Bulevardul Mihail Kogălniceanu – Piața Universității – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Bulevardul Gh. Magheru;
- Bulevardul Națiunile Unite – Strada Izvor – Bulevardul Tudor Vladimirescu
- Bulevardul George Coșbuc – Bulevardul Regina Maria;
- Bulevardul Pache Protopopescu – Str. Mihai Vodă – Șoseaua Mihai Bravu – Pasaj Piața Muncii;
- Bulevardul Mărășești – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Bulevardul Octavian Goga – Calea Dudești – Șoseaua Mihai Bravu – Piața Hurmuzachi.
Traversarea zonelor cu restricții de circulație se poate face prin cinci puncte;:
- Pasajul Piața Victoriei – pentru zona de nord;
- Pasajul Mărășești – pentru zonă centrală;
- Pasajul Piața Muncii – pentru zonă zona de est;
- Pasajul Mihai Bravu – pentru zona de sud;
- Pasajul N. Grigorescu – pentru zona de sud-est.
CITEȘTE ȘI Preșcolarii de la Grădinița 269 ar putea învăța încă un an „în deplasare”. Lucrările de renovare i-au forțat să se mute încă din 2019