Un bărbat de aproximativ 50 de ani a agresat sexual o minoră de 13 ani într-un lift dintr-un bloc din Sectorul 3, potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliția Capitalei. Incidentul s-a petrecut pe 14 noiembrie, în jurul orei 20:20, când Secţia 13 Poliție a fost sesizată prin 112 de mama fetei. În timpul deplasării liftului între etaje, fata a fost agresată sexual și tâlhărită.
Conform poliției, bărbatul a abordat minora la intrarea în liftul imobilului, iar în timpul deplasării între etaje a blocat cabina și, sub amenințarea cu violența, a obligat-o să își predea bunurile personale, „exercitând totodată asupra acesteia acte de natură sexuală, constând în atingeri neconsensuale în zone intime. Faptele ar fi fost întrerupte în momentul în care liftul s-a deblocat, autorul părăsind zona”.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost prins și dus la audieri la Serviciul de Agresiuni Sexuale, conform sursei citate.
Ancheta este coordonată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 3, pentru infracțiunile de tâlhărie calificată și tentativă de viol asupra unui minor.
Ulterior, poliția a anunțat că agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.
51 de femicide în 2025, dintre care șase în București și Ilfov
Şase femicide au avut loc în Bucureşti şi Ilfov, de la începutul anului, potrivit paginii de Instagram stop.femicidelor, care monitorizează cazurile de femicid din România şi diaspora, precum şi tentativele de femicid mediatizate.
La începutul anului, Ciosu Marina, o femeie de 35 ani din județul Bacău, a fost ucisă și îngropată în curtea unui depozit din Bragadiru.
O lună mai târziu, Anastasia Kovalyk, o tânără ucraineancă refugiată în Capitală, a fost ucisă în propria locuință. Femeia avea 28 ani și preda lecții de dans în Capitală. Mama sa a fost cea care a găsit-o decedată și a alertat autoritățile.
La finalul lunii mai, Teodora Marcu, o femeie de 23 ani, gravidă, a fost împușcată mortal pe stradă, sub privirile propriei fiice. Crima a avut loc în cartierul rezidențial Cosmopolis. Criminalul său, care o abuza încă de mică, s-a sinucis cu aceeași armă.
La mijlocul lunii august, Ivancea Floarea, o femeie de 76 ani, a fost dezbrăcată și ucisă în propria locuință din Mogoșoaia, în care locuia cu chirie. Trupul neînsuflețit al victimei a fost găsit de nepoata sa. Fiul proprietarilor, în vârstă de 25 ani, şi-a recunoscut vinovăția.
La mijlocul lui octombrie, Alexandrina Stroe, o femeie de 58 ani, a fost găsită îngropată într-o pădure de la marginea Capitalei. Criminalul său este un bărbat de 20 ani, implicat într-o relaţie abuzivă cu fiica adoptivă a victimei, în vârstă de doar 14 ani.
