Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 20 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Troleibuzele de pe linia 86 vor circula pe un traseu modificat, în noaptea zilei de 20 decembrie

194
Troleibuzele liniei 86 vor circula pe un traseu modificat, în noaptea zilei de 20 decembrie | FOTO: (ilustrativ) TPBI
Troleibuzele liniei 86 vor circula pe un traseu modificat, în noaptea zilei de 20 decembrie | FOTO: (ilustrativ) TPBI

Troleibuzele de pe linia 86 vor circula pe un traseu modificat sâmbătă noapte, potrivit unui comunicat de presă al Societății de Transport din București (STB). Măsura devierii traseului vine ca răspuns la aplicarea unor restricții de circulație pe Strada Iancu Cavaler de Flondor.

Astfel, datorită restricției ce va fi impusă în noaptea de 20/21 decembrie, în intervalul orar 23:00 – 04:00, programul de transport al liniei 86 se va modifica începând cu ora 21:50.

Atunci, vehiculele de transport în comun de pe linia 86 vor circula pe traseul de bazã între terminalul „Arena Națională” și stația „Scoala lancului”, apoi pe traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Pache Protopopescu, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, apoi comun cu linia 85 la Gara de Nord.

De asemenea, reprezentanții companiei le amintesc călătorilor în comunicatul de presă faptul că aceștia pot obține mai multe informații despre circulația mijloacelor de transport prin intermediul aplicației InfoTB, a site-ului companiei și de pe paginile oficiale de social media.

CITEȘTE ȘI: Sector 3 | Se scumpește cu 10 milioane de euro renovarea mai multor instituții de învățământ. Cea mai creștere a cheltuielilor este la Colegiul „Nicolae Kretzulescu”

STB a modificat o stație de tramvai, pentru prevenirea ambuteiajelor

Societatea de Transport București (STB SA) a anunțat finalizarea lucrărilor de redimensionare pentru stația „Piața Danny Huwe”, pe sensul de mers către Calea 13 Septembrie, la începutul acestei săptămâni.

Măsura a fost adoptată pentru eliminarea blocajelor care afectau circulația rutieră și transportul public din zonă. Înainte de această intervenție, stația avea o lungime insuficientă pentru ca două tramvaie să oprească simultan.

Astfel, pentru a remedia problema ambuteiajelor, STB SA a decis prelungirea peronului stației „Piața Danny Huwe”, pentru ca două tramvaie să poată opri simultan, fără ca traficul să mai fie afectat.

În plus, prin lărgirea peronului, acesta va putea găzdui un număr mai mare de pasageri, iar călătorii vor avea „condiții mai bune de așteptare”, după cum a declarat directorul general STB SA, potrivit unui comunicat al societății.

CITEȘTE ȘI: Sector 3 | Semnătură electronică gratuită, pentru cetățeni și mediul de afaceri

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.