Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 7 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Trenurile noi care ar fi trebuit să reducă poluarea la metrou zac în depou. Metrorex le testează suficient de repede | Green Report

47
reducă poluarea la metrou
Foto Metrorex

Cele 13 trenuri noi achiziționate de Metrorex de la Alstom, care ar putea să reducă poluarea la metrou, nu pot fi utilizate după mai bine de un an de când prima garnitură a ajuns în România din cauza lipsei programului efectiv de testare, ceea ce întârzie intrarea lor în circulație, potrivit Green Report.

Trenurile subterane vor fi puse în circulație, în cel mai bun caz, de-abia la începutul anului următor, au transmis oficialii Metrorex, compania de stat care operează transportul subteran din București, și cei ai Autorității Feroviare din România (AFER).

„Trebuie realizate toate testele necesare. Trenurile ai fost testate inițial în Franța, apoi sunt testate în România, pe liniile unde vor fi folosite, cele din și spre Drumul Taberei.

Primul tren care va fi dat în folosință trebuie să aibă 10.000 de ore de teste în subteran”, au comunicat oficialii AFER pentru Green Report.

CITEȘTE ȘI: STB, obligată din nou să cumpere tramvaiele rusești supraevaluate. Societatea anunțase că nu mai vrea. Trebuie să achite 70 de milioane de euro

Metrourile nu pot fi testate și nu să reducă poluarea la metrou

Reprezentanții Metrorex, AFER și ai Alstom au explicat faptul că trenurile cumpărate pentru reducerea poluării nu sunt utilizate pentru că nu există un program de testare.

Mai exact, programul Metrorex este prea aglomerat ziua pentru ca garniturile să fie testate în această perioadă a zilei. Astfel, noile trenuri sunt testate doar noaptea.

„Testele se fac noaptea, ca să nu se încurce circulația. Sunt teste dinamice. Testele nu se pot face ziua de cei de la Metrorex din cauza programului aglomerat. Totul depinde de ceie de la Metrorex dacă vor reuși să grăbească testele”, a răspunsul conducerea AFER pentru Green Report.

Cu toate acestea, reprezentanții companiei de stat nu au răspuns până acum la întrebarea Green Report privind momentul când trenurile vor fi folosite de bucureșteni.

Mai multe detalii în Green Report.

12 din cele 13 trenuri comandate au ajuns deja în România

Prima garnitură de metrou Alstom care a ajuns la București nu a trecut încă nici de prima etapă obligatorie de testare pentru punerea în circulație, deși procedura a început încă din luna mai.

Buletin de București scria în urmă cu cinci luni că metroul „Ilfov” este testat pe Magistrala 5. La momentul respectiv, compania Alstom a distribuit pe Linkedin o înregistrare video în care arată că garnitura circula în timpul nopții, în afara orelor de program cu pasageri, în prezența reprezentanților Metrorex și ai Autorității Feroviare Române.

Metrorex a contractat 13 altfel de garnituri de metrou Alstom, produse în Brazilia. Dintre acestea, au ajuns în țară 12.

Cu toate acestea, prima este încă în aceleași teste începute în luna mai, potrivit Economica. „Trenul prototip se află în etapa de testare, iar furnizorul a comunicat accelerarea programului de testare și validare, în vederea obținerii agrementării din partea Autorității Feroviare Române, conform reglementărilor aplicabile (…) în prezent, se află în curs de finalizare testele statice de tip, derulate împreună cu Autoritatea Feroviară Română (AFER).”, a declarat Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex.

CITEȘTE ȘI: Magistrala 5 nu va primi prea curând trenuri noi. Prima garnitură de metrou Alstom nu a trecut nici de prima etapă de testare, deși a început de cinci luni

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.