Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 8 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseȘtiri

Eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, pe 9 octombrie. Restricții de circulație în Capitală

430
Eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului
Eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului în București, pe 9 octombrie. FOTO: Facebook - INSHR EW

Joi, 9 octombrie 2025, în București va avea loc un ceremonial de comemorare a victimelor Holocaustului, organizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Evenimentul va avea loc între orele 10:00 și 12:00, la „Memorialul Victimelor Holocaustului”, aflat la intersecția str. Ion Brezoianu cu str. Lipscani.

Ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului, organizată pe 9 octombrie

Cu ocazia organizării evenimentului, traficul rutier va fi restricționat joi, 9 octombrie, în intervalul orar 08:30 – 12:30, după cum urmează:

  • Pe str. Anghel Saligny, între Splaiul Independenței şi str. Lipscani;
  • Pe str. Lipscani, între Str. Ion Brezoianu şi str. Anghel Saligny.

De asemenea, Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație.

Conducătorii de vehicule sunt rugați să circule cu prudență, să păstreze o distanță corespunzătoare pentru a putea frâna în condiții de siguranță și să oprească sau să staționeze doar în locurile special amenajate. Șoferii trebuie să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri.

„Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.”, a mai transmis Brigada Rutieră.

La ceremonia depunerii de coroane vor participa reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, Corpului Diplomatic, dar și ai comunităților evreiești și rome și elevi din București, după cum menționează Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Semnificația zilei de 9 octombrie

În data de 9 octombrie 1941, cu 84 de ani în urmă, începea deportarea evreilor din Basarabia, Bucovina de Sud și Bucovina de Nord în Transnistria.

Numai în octombrie 1941, peste 35.000 de evrei, dintre care majoritatea copii, bătrâni și femei din Dorohoi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate au fost escortați în Transnistria.

CITEȘTE ȘI Noul Plan Integrat de Calitate a Aerului, pus în dezbatere de PMB. Documentul anterior a contribuit la condamnarea României pentru poluare

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Cum obții un loc de parcare în Sectorul 4. Atribuirea locurilor de reședință se face automatizat | FOTO: PS4
ArticolePrimărieȘtiri

Cum obții un loc de parcare în Sectorul 4. Atribuirea locurilor de reședință se face automatizat

Direcția Mobilitate Urbană Sector 4 anunță care sunt pașii necesari pentru obținerea...

ArticoleJustițieMainTransport

Tribunalul București a admis insolvența STB. Cine este administratorul judiciar

Tribunalul București a admis marți, 8 septembrie, cererea de intrare în insolvență...

Peste 4 mii de elevi vor intra în programul „Educație pentru viață”. Ce școli participă la proiectul de tip after school. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Peste 4 mii de elevi vor intra în programul „Educație pentru viață”. Ce școli participă la proiectul de tip after school, din Sectorul 1

Primăria Sectorului 1 derulează și în anul școlar 2026-2027 programul „Educație pentru...