Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 15 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediu

Toată apa uzată din București va fi epurată. Lucrările de modernizare și extindere de la stația Glina au fost finalizate

796
Foto: Arhiva

Lucrările de la stația de epurare de la Glina au fost finalizate, a anunțat primarul General, Nicușor Dan, într-o conferință de presă. Stația permite epurarea integrală a apelor uzate din București.

După 48 de ani, Bucureștiul are o stație de epurare care tratează toate apele din București. În momentul acesta, apa se varsă în Dâmbovița, apoi în Argeș, apoi în Dunăre și Marea Neagră, poluând toate aceste ape. Poate să trateze 12 metri cubi pe secundă, ceea ce înseamnă că, până în dezvoltarea viitoare a Bucureștiului – 2040, toată apa din canalizarea Bucureștiului va fi tratată. Este un proiect realizat cu finanțare europeană, mare parte de la Banca Mondială, cofinanțare de la Banca de Investiții şi primăria Municipiului București

primarul general, nicușor dan

Stația de Epurare Glina utilizează nămolul rezultat din epurarea apelor uzate orășenești și tratează termic deșeurile nepericuloase rezultate din acest proces. Din gazele de ardere rezultate și evacuate de incinerator se recuperează căldură care se folosește pe de o parte, în procesul de uscare și ardere a nămolului, iar pe de altă parte într-un sistem de generare a energiei electrice.

Investiția se ridică la 650 de milioane de lei. O mare parte din suma provine de la Banca Mondială. Cofinanțarea a fost asigurată de statul român și de Municipiul București, printr-un credit, de la Banca Europeană de Investiții. 

În luna septembrie, primarul general Nicușor Dan anunța că lucrarea este gata în proporție de peste 90%.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect

Sector 2 | Grădinița de vară în perioada iulie-august. Ce instituții rămân deschise. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Grădinița de vară în perioada iulie-august. Ce instituții rămân deschise

Proiectul „Grădinița de vară” va fi organizat și anul acesta în Sectorul...

locul lui Nicușor Dan
ArticoleFeaturedPrimărie

VIDEO | Puls București. Pe cine vor bucureștenii în locul lui Nicușor Dan

Dacă pleacă la Cotroceni, cine-i ia locul lui Nicușor Dan la Capitală?...

Stadiul lucrărilor de supralărgire a Prelungirii Ghencea, între Cartierul Latin şi Pasajul Domneşti. Foto: FB/ Ionel Scrioșteanu
ArticoleMain

Ce s-a făcut până acum la supralărgirea Prelungirea Ghencea, între Cartierul Latin şi Pasajul Domneşti

Supralărgirea Prelungirea Ghencea avansează pe tronsonul dintre Cartierul Latin şi Pasajul Domneşti,...