Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 8 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseMain

Verdict oficial | „Palatul lui Iohannis” din București a costat aproape 7 milioane de euro. Curtea de Conturi confirmă dezvăluirile Recorder

225
Curtea de Conturi confirmă dezvăluirile Recorder. „Palatul lui Iohannis” din Aviatorilor, cheltuieli de aproape 7 milioane de euro. Foto: Digi24
Curtea de Conturi confirmă dezvăluirile Recorder. „Palatul lui Iohannis” din Aviatorilor, cheltuieli de aproape 7 milioane de euro. Foto: Digi24

Curtea de Conturi confirmă dezvăluirile Recorder. Statul român a cheltuit aproape șapte milioane de euro, din bani publici, pentru lucrările de reabilitare a vilei de pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86. Imobilul a rămas în memoria publică drept „Palatul lui Iohannis”, cu toate că, în cele din urmă, fostul președinte nu a s-a mai mutat acolo.

În schimb, clădirea a fost scoasă la închiriat cu suma de pornire de 35.000 de euro pe lună.

Concret, în evidența contabilă a SAIFI, sucursala RA-APPS care administrează proprietatea, figurează cheltuieli de peste 32 de milioane de lei (echivalentul a 6,4 milioane de euro) pentru vila din Aviatorilor, se precizează într-un raport recent al Curții de Conturi, consultat de Buletin de București.

În februarie 2024, jurnaliștii Anca Simina și David Muntean au dezvăluit planurile RA-APPS de a transforma imobilul, din sediu de partid în locuință unfamilială pentru fostul președinte al României, Klaus Iohannis.

Opt luni mai târziu, Guvernul Ciolacu (PSD) aproba, în campanie electorală, desecretizarea cheltuielilor pentru refuncționalizarea clădirii. Costul lucrărilor efectuate până la acel moment se ridica la aproape 3 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Cât a costat, de fapt, renovarea vilei din București unde ar putea locui Iohannis de anul viitor

„Palatul lui Iohannis” refăcut pe banii statului. RA-APPS nu a ținut socoteala clară

Comisarii Curții de Conturi semnalează că RA-APPPS nu a ținut o evidență clară a cheltuielilor, separată pentru fiecare investiție în parte, ceea ce face urmărirea banilor mai dificilă şi creşte riscul raportării greşite, după cum a explicat experta contabilă Laura Ştir, pentru Buletin de Bucureşti.

În loc să existe un „dosar contabil” curat pentru renovarea de la Aviatorilor 86, unde să vezi ușor cine a făcut ce, cât a costat și de ce, informațiile au fost împrăștiate. Cele 32 de milioane nu sunt într-un singur loc, ci sunt împărțite în 8 conturi analitice diferite — adică în mai multe „sertare” contabile, ceea ce face urmărirea banilor mult mai dificilă.

Laura Ştir, expert contabil
„Palatul lui Iohannis” din Aviatorilor, cheltuieli de aproape 7 milioane de euro. Foto: Raport al Curţii de Conturi.

Desecretizarea electorală

În februarie 2024, Recorder dezvăluia cum clădirea de 1.200 mp din Aviatorilor era în proces de reabilitare, iar bugetul alocat investiţiei se ridica la șapte milioane de euro, bani publici. Totul, pentru o singură familie.

Imobilul, cu subsol, parter și etaj, garaj și cabină de pază la poartă, fusese sediul PNL.

RAAPPS a refuzat să dezvăluie public pentru cine pregătește vila, dar jurnaliștii Recorder au arătat că urma a-i fi atribuită lui Klaus Iohannis, după terminarea celui de-al doilea mandat.

La opt luni după publicarea investigației „Palatul Împăratului”, cheltuielile au fost desecretizate, la solicitarea premierului Marcel Ciolacu, aflat în campanie electorală pentru prezidențiale.

Lucrările făcute până la acel moment se ridicau la aproape 14 milioane de euro, echivalentul a 2,7 milioane de euro, după cum urmează:

  • Rezistență – 4.050.863,05 lei
  • Arhitectură – 6.388.726,14 lei
  • Instalații – 3.201.134,80 lei
  • Organizare de șantier – 202.538,91 lei

În vara lui 2025, vila de protocol a trecut din domeniul public al statului, în domeniul privat, cu destinaţia comercială, în vederea închirierii. Câteva luni mai târziu, „Palatul lui Iohannis” a fost scos la licitație, cu un preț de pornire de 35.000 de euro.

CITEȘTE ȘI: Vila pregătită pentru Iohannis a fost scoasă la închiriere cu 35.000 de euro pe lună, prețul de pornire

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.