Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 3 July 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | Lucrări în cinci Sectoare ale Capitalei. Majoritatea șantierelor, din nouă zone majore, închise până pe 14 iunie   

278
FOTO: Facebook/Nicusor Dan

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din Sectoarele 1, 2, 3, 5 și 6 din Capitală. Sunt vizate nouă zone majore unde rețeaua de termoficare nu a mai fost modernizată de 35, respective 55 de ani.

1. Rețeaua termică primară – conductă Dn 300mm, între Bulevardul I. Ghe. Duca și Piața Gării de Nord din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic primar către șase puncte termice, 29 blocuri, până în data de 12 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1975, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

2. Rețeaua termică primară – Magistrala 2 Sud – conducta Dn 700mm, în zona Șoselei Ștefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 14 puncte termice, 102 blocuri până în data de 14 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1974, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

3. Rețeaua termică primară – conductă Dn 600mm, în zona Bulevardului Basarabia din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către cinci puncte termice, 81 blocuri în perioada cuprinsă intre 11 și 14 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1988, această porțiune de rețea având peste 35 de ani de funcționare.

4. Rețeaua termică primară – conducta Dn 600mm, în zona Bulevardului Timișoara din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice, 29 blocuri, până în data de 13 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1974, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

5. Rețeaua termică primară – conducta Dn 700mm, pe strada Mihail Sebastian din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către șase puncte termice, 50 blocuri, până în data de 14 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1989, această porțiune de rețea având aproape 35 de ani de funcționare.

6. Rețeaua termică primară – conducta Dn 1000mm, în zona Bulevardului Timișoara din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de blindare a magistralei pentru începerea intervențiilor necesare înlocuirii conductelor, ce impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă, până în data de 13 iunie 2024, ora 23.00. Lucrarea nu afectează consumatorii și va fi executată de o firmă terță, contractul fiind încheiat în cadrul intervențiilor de primă urgență. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1974, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

7. Rețeaua termică primară Primară – conducta Dn 600mm, la Piața Moghioroș– din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic în perioada cuprinsă între 11 și 14 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1970, această porțiune de rețea având aproape 55 de ani de funcționare.

8. Rețeaua termică primară – conducta Dn 300mm, în zona intersecției Bulevardul Iuliu Maniu cu strada Valea Lungă sin Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către trei puncte termice, 45 blocuri, în perioada cuprinsă între 11 și 14 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1970, această porțiune de rețea având aproape 55 de ani de funcționare.

9. Rețeaua termică primară, conductă Dn 300mm, în cadrul Complexului Studențesc, în perimetrul cuprins între Bulevardul Regie, strada Orhideelor și Splaiul Independenței sin Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic primar către patru puncte termice, 43 blocuri până în data de 12 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1981, această porțiune de rețea având aproape 45 de ani de funcționare.

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.