Când se dă drumul la căldură în București, în condițiile în care temperaturile vor scădea în următoarele zile? Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat că a început deja probele de căldură pentru sezonul rece 2026 – 2027.
Probele de căldură au început de la 1 octombrie 2026, iar compania a transmis că încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și probele de presiune la instalațiile interioare se vor desfășura etapizat, menționează compania.
După o perioadă în care temperaturile au fost mai mari decât media obișnuită a acestei perioade, vremea s-a răcit semnificativ în Capitală.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că temperaturile vor scădea în weekend, în București. În plus, se anunță ploi, dar și vânt, mai ales în timpul nopții.
Când se dă efectiv drumul la căldură în București
Probele de căldură pentru sezonul rece sunt necesare pentru pregătirea rețelei de termoficare și au fost demarate la începutul acestei luni.
„Începând cu 1 octombrie, CMTEB va demara etapizat, încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și efectuarea probelor de presiune la instalațiile interioare. Este o etapă importantă pentru pregătirea sistemului de termoficare înainte de venirea sezonului rece.”, a transmis Termoenergetica la finalul lunii septembrie.
Asociațiile de proprietari au fost anunțate din timp în legătură cu ziua în care este programată încărcarea instalației, prin afișaj la intrarea în blocuri.
Compania le-a recomandat locatarilor și asociațiilor de proprietari să se asigure că eventualele lucrări la instalațiile de încălzire din bloc sau din apartamente sunt finalizate înainte de data programată pentru încărcarea instalației.
Înainte de a se da drumul la căldură, asociațiile de proprietari trebuie să verifice dacă instalațiile interioare sunt în stare corespunzătoare de funcționare înainte de încărcarea cu apă.
Dacă în bloc sau în apartamente sunt în desfășurare lucrări la instalațiile de încălzire, asociațiile de proprietari trebuie să se asigure că acestea sunt finalizate înainte de data anunțată.
După încărcarea instalațiilor cu apă, dacă timp de trei zile consecutive se înregistrează, în București, valori medii de maximum 10 grade Celsius, în intervalul orar 20:00 – 06:00, Termoenergetica va putea da drumul la căldură, potrivit articolului 117 din regulament, modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 337/2018.
„Începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20,00-6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici, iar oprirea încălzirii se va face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10º C, între orele 20,00-6,00.”, se menționează în articolul de lege.
Astfel, chiar dacă temperaturile scad în timpul nopții, căldura nu va fi oprită automat, ci trebuie îndeplinită condiția menționată mai sus.
