Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 30 September 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Taxa specială de salubrizare pentru cetățenii Sectorului 1 fără contract cu Romprest, supusă la vot în Consiliul General

37
Taxa specială de salubrizare pentru cetățenii Sectorului 1 fără contract cu Romprest, supusă la vot în Consiliul General. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Taxa specială de salubrizare pentru cetățenii Sectorului 1 fără contract cu Romprest, supusă la vot în Consiliul General. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul privind taxa specială de salubrizare ce ar urma să fie instituită în Sectorul 1 va fi supus la vot în Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de marți, 30 septembrie. Aceasta ar urma să se aplice utilizatorilor casnici și non-casnici deopotrivă, fără contract cu Romprest, începând de anul viitor.

Taxa specială de salubrizare, aprobată deja în Consiliul Local

Înainte de a ajunge pe masa consilierilor generali, proiectul privind instituirea unei taxe speciale de salubrizare a fost aprobat în Consiliul Sectorului 1 la finalul lunii august, așa cum a relatat Buletin de București aici.

Cuantumul taxei și modul de aplicare nu au fost încă stabilite. Conform documentului consultat de Buletin de București, tariful pentru cetățeni și cum va fi plătit vor fi decise abia după ce Primăria Sectorului 1 va primi acordul consilierilor municipali.

Costurile ar urma să fie corelate cu volumul și tipul deșeurilor generate, pe principiul „Plătești pentru cât arunci”, se precizează în proiectul de hotărâre.

Taxa de salubrizare va fi introdusă la începutul anului viitor, doar după obținerea tuturor avizelor legale și va ține cont de capacitatea de plată a cetățenilor, a precizat Primăria Sectorului 1, într-un comunicat de presă.

Autoritatea locală a adăugat că, în celelalte sectoare ale Bucureștiului, valoarea medie este de aproximativ 21 de lei pe lună/persoană.

De ce vrea Primăria Sectorului 1 să instituie taxa de salubrizare

La momentul actual, serviciile de salubrizare sunt finanțate integral din bugetul local. Cetățenii nu trebuie să plătească nimic direct. Primăria Sectorului 1 argumentează că instituirea unei taxe speciale de salubrizare este obligatorie prin lege, fiind totodată necesară în contextul creșterii costurilor aferente colectării, depozitării și transportului deșeurilor.

Printre efectele preconizate se numără și responsabilizarea utilizatorilor cu privire la gestionarea deșeurilor.

Creșterea costurilor aferente colectării, transportului, sortării și depozitării deșeurilor, precum și obligațiile legale privind atingerea țintelor de reciclare și reducere a cantității de deșeuri depozitate impun identificarea unor surse suplimentare de acoperire a cheltuielilor.

Proiect de Hotărâre aprobat de Consiliul Local al Sectorului 1

De asemenea, Primăria Sectorului 1 consideră că o taxă specială de salubrizare „constituie un instrument legal de responsabilizare a utilizatorilor serviciului, corelând costul suportat cu volumul de deșeuri generat şi cu modul de respectare a regulilor privind colectarea separată”.

În plus, taxa se numără printre recomandările comisiei mixte, formate în februarie 2025 din consilieri locali și funcționari publici, creată în vederea implementării Strategiei de Salubritate a Sectorului 1 al Municipiului București.

Această comisie a emis un raport în care propune mai multe măsuri pentru reconfigurarea serviciului de salubritate.

CITEȘTE ȘI: Sectorul 1 este executat silit pentru 124 de milioane de lei, din litigii cu Romprest. Scandal cu privire la comisia care trebuie să verifice situația executărilor

Tarifele Romprest, majorate de la 1 august

La finalul lunii iulie, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat o hotărâre de majorare a tarifelor serviciilor prestate de Romprest, începând cu 1 august 2025, așa cum a scris Buletin de București aici.

Documentul propunea creșterea tarifelor pentru măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice, colectarea cadavrelor de animale de pe domeniul public, colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea deșeurilor voluminoase, colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea deșeurilor din activități de construcții și demolări.

Cererea de majorare a tarifelor a fost făcută de Romprest, care în schimb renunță la tarifelor de așteptare pentru toate utilajele din parcul auto.

Amintim, Buletin de București a arătat cum Primăria Sectorului 1 plătea câte 20.000 euro pe zi drept taxă de așteptare pentru deszăpezire, indiferent dacă ningea sau nu.

CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Primăria plătește zilnic 20.000 de euro, taxă de așteptare pentru deszăpezire. Costurile totale ar putea ajunge la peste 2 milioane de euro

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.