Primarul George Tuță a convocat pentru luni, 21 iulie, o ședință extraordinară a Consiliului Local Sector 1, pentru a adopta nu mai puțin de șapte proiecte de hotărâre pentru reconfigurarea serviciului de salubritate și relația cu Romprest.
Două vizează stingerea datoriei Sectorului 1 față de operatorul de salubritate, adunată în perioada „războiului” juridic dintre fostul primar Clotilde Armand și această firmă.
Primăria Sectorului 1 era implicată, la finalul anului trecut, în 148 de dosare, aflate în diferite stadii procesuale, constând în tot atâtea litigii cu Rompres. Valoarea sumelor pe care trebuie să le plătească este de 124 de miloane de lei.
În decembrie anul trecut, a fost decisă constituirea unei comisii mixte, formată din 7 consilieri locali, șefi de departamente și servicii din Primăria Sectorului 1, „pentru gestionarea titlurilor executorii și a executărilor silite”, care a emis un raport, ce a fost aprobat de Consiliul Local în februarie.
Reconfigurarea serviciului de salubritate, din 2033. Achitarea datoriilor, acum
Tot în februarie, a mai fost înființată o comisie, de data aceasta, „pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse cu privire la serviciul de salubrizare”.
La rândul său, această comisie a emis un raport în care propune mai multe măsuri pentru reconfigurarea serviciului de salubritate. Dacă acestea nu vor fi acceptate de către Romprest pentru contractul în curs, încheiat în 2008, pentru 25 de ani, atunci comisia propune impunerea lor în caietul de sarcini pentru când va avea loc următoarea licitație, respectiv după anul 2033.
Măsurile din raport (care poate fi citit aici) au fost transpuse în proiecte de hotărâre, supuse la vot în ședința extraordinară de luni, 21 iulie.
Cel mai contestat dintre acestea este „proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului de plată pentru stingerea creanţelor din contractul de salubrizare J077/S/30.06.2008, propusă de Comisia mixtă pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse cu privire la serviciul de salubrizare în Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti”
Proiectul propune încheierea unui acord de plată între Sectorul 1 și compania Romprest, în valoare de 6,8 milioane de lei, „care reprezintă debitul plafonat la data de 1.01.2024”.
Suma provine din „creanțe certe, lichide și exigibile, rezultate din titluri executorii definitive și executorii, în raport cu care au fost epuizate totalitatea remediilor procesuale”, potrivit raportului de specialitate, în condițiile în care până la finalul lui februarie 2025, au fost încheiate 40 procese între Sectorul 1 și Romprest.
Acordul de plată mai stabilește că „orice solicitare de plată pentru creanțe devenite certe, lichide și exigibile în urma unei hotărâri judecătorești rămase definitve va fi plătită în termen de maxim 30 de zile de la înaintarea acesteia pentru plată de către Romprest Service SA”.
Se măresc tarifele pentru serviciile prestate de Romprest
Tot în ședința extraordinară de luni, 21 iulie, Primăria Sectorului 1 propune un proiect de hotărâre pentru „aprobarea cererii de ajustare a tarifelor şi eliminarea tarifului de staționare/aşteptare aferente Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a sectorului 1 Bucureşti nr. J077/S/30.06.2008 încheiat între Consiliul Local Sector 1 şi Compania Romprest Service S.A.”
Documentul propune majorarea tarifelor pentru măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice, colectarea cadavrelor de animale de pe domeniul public, colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea deșeurilor voluminoase, colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea deșeurilor din activități de construcții și demolări.
Majorarea se va face prin „aplicarea parametrului de ajustare evoluția prețului de consum total (IPC total) pentru ramura servicii apă, canal, salubritate de 1,1821, aferent perioadei 1.09.2023-31.01.2025.”
Cererea de majorare a tarifelor a fost făcută de Romprest, care în schimb renunță la taxa de așteptare pentru utilajele de dezăpezire, pe care Primăria Sectorului 1 o plătea iarna, indiferent dacă ningea sau nu.
