Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 6 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Târgul de Crăciun de la Hala Laminor a costat cel puţin 360.000 de euro fără TVA

609
FOTO: PS3

Societatea Algorithm Construcţii (ACS S3), aflată în subordinea Primăriei Sectorului 3, a răspuns solicitării Buletin de București, la aproape două luni de la Crăciun, cu privire la costurile târgului prilejuit de sărbătorile de iarnă, organizat la Hala Laminor. Potrivit adresei, este vorba despre aproape 1.8 milioane de lei FĂRĂ TVA (aproximativ 360.000 de euro). Pe lângă costurile de care răspund cei de la ACS S3, mai sunt alte costuri care nu au fost făcute publice de Primărie.

Conform răspunsului citat, costurile sunt împărţite pe mai multe paliere:

  • concerte organizate de direcţiile din subordinea Primăriei Sectorului 3 şi de Laminor Arena
  • organizarea de ateliere pentru copii şi piese de teatru, prezenţa lui Moş Crăciun şi a ajutoarelor sale în parteneriat cu UNATC
  • amenajarea Halei Laminor cu tematica de Crăciun

Algorithm a răspuns pentru punctele 2 şi 3, după cum urmează:

  • atelierele şi piesele de teatru, scena mobilă cu lumini şi sunet, echipa tehnică pe toată perioada târgului, precum şi prezenţa lui Moş Crăciun – făcute în colaborare cu UNATC, în baza contractelor de colaborare, conform anexa. Costurile avute de către ACS3 pentru ducerea la îndeplinere a parteneriatului au fost în cuantum de 916.720 de lei, fără TVA
  • costurile avute cu amenajarea halei în tematică de Crăciun s-au ridicat la valoarea de 875.890 de lei, fără TVA

Pentru punctul 1, cei de la Algorithm au pasat mingea în terenul altor funcţionari: Pentru costurile avute de către direcţiile din subordinea Primăriei Sector 3 Bucureşti, vă rugăm să vă adresaţi Primăriei Sectorului 3. Costurile pe care Laminor Arena le-a avut cu organizarea concertelor le revin acestora, prin urmare Laminor Arena este societatea abilitată să vă răspundă.

Pe de altă parte, Buletin de Bucureşti a adresat o serie de întrebări încă din luna decembrie Primăriei Sectorului 3 cu privire la costurile legate de târgul de Crăciun şi, în mod aproape hilar, cei de la Primărie au răspuns cu costurile privitoare la… Ziua Naţională.

Întrebările BdB:

  1. Cât a costat organizarea acestui târg?
  2. Procentual şi în cifre absolute, câţi bani au fost daţi din bugetul public şi câţi au venit din sponsorizări?
  3. Cât a costat un loc de închiriat pentru comercianţii care au activitate în cadrul târgului?
  4. Cât a costat închirierea pe care a făcut-o dezvoltatorul imobiliar Hils Development pentru a-şi instala punctul de vânzare/promovare în cadrul târgului?
  5. Dacă preţurile sunt peste plafonul de licitaţii publice, de ce nu s-a organizat o licitaţie conform legii?
  6. Care sunt onorariile artiştilor care cântă în cadrul evenimentului, pe tot parcursul său?

Răspunsul Primăriei:

În schimb, la câteva zile distanţă după răspunsul Primăriei, au oferit o serie de răspunsuri (incomplete şi acelea) tot cei de la Algorithm Construcţii. La acel moment, ACS S3 nu avea un răspuns cu privire la costul organizării, spunând că „va fi calculat după finalizarea evenimentului”. Acest răspuns privitor la costuri a venit, iată, la jumătatea lunii februarie.

Răspunsul incomplet al ACS S3 din 19 decembrie:

Laminor Winter Wonderland a avut loc între 30 noiembrie și 2 ianuarie. Evenimentul s-a suprapus peste cel organizat, tot de primăria Sectorului 3, cu ocazia Zilei Naționale.

Editor: Cătălin Doscaș

CITEŞTE ŞI:

Autor

pe același subiect

Blocul „Cireșica”, vechi de 125 de ani, cu 23 de locuințe, consolidat cu 5 milioane de euro din PNRR
ArticoleMain

Blocul „Cireșica”, vechi de 125 de ani, consolidat cu 5 milioane de euro din PNRR

Un imobil rezidențial construit la finalul secolului al XIX-lea, situat pe bulevardul...

Eros Ramazzotti revine la București, anul acesta. FOTO: urban.ro
ArticoleCulturăȘtiri

Eros Ramazzotti revine la București, anul acesta

Eros Ramazzotti ajunge, din nou, la București pe 22 aprilie 2026. Artistul va susține...

Afaceri de apartament, pentru nevăzători, la PMB: O firmă cu venituri cât două cafele a câștigat un contract de 250.000 de lei pentru marcaje tactile
ArticoleMainPrimărie

Afaceri de apartament pentru nevăzători, la PMB: o firmă cu venituri cât două cafele a câștigat un contract de 250.000 de lei pentru marcaje tactile

Administrația Străzilor București (ASB), instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București (PMB),...