Un târg de mărțișor urmează să fie organizat în Piața Matache din Sectorul 1, conform unui anunț făcut de administrația publică. Pentru a participa, comercianții și producătorii trebuie să trimită o solicitare în prealabil către instituție.
Evenimentul se va desfășura pe platoul din Piața Matache și va fi organizat în perioada 20 februarie – 12 martie. În acest context, cei care doresc să își vândă produsele specifice sărbătorii pot deja să se înscrie. Solicitările se trimit la adresa de email: registratura@primarias1.ro.
Cum poți afla condițiile de participare la acest târg de mărțișor
Primăria a informat că există o listă de condiții pentru a putea participa la evenimentul din Piața Matache. Cei care doresc informații în acest sens trebuie să ia legătura cu echipa de organizare, la numărul de telefon: 0725 217 763.
„Vă așteptăm să întâmpinăm primăvara împreună, în Piața Matache”, a transmis administrația publică.
Noi stații de încărcare pentru mașinile electrice
Noile stații destinate încărcării mașinilor electrice au fost montate printr-un parteneriat între Primăria Sectorului 1 și operatorul EVconnect. În total, 18 vehicule pot fi încărcate simultan la aceste stații.
Sunt amplasate în șapte locații, după cum urmează:
- Intersecția străzilor Băneasa – Neagoe Vodă (program non-stop): 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
- Intersecția străzilor Brodina – Someșul Rece (program non-stop): 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
- Intersecția străzilor Gara de Nord – Cameliei (program non-stop): 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
- Intersecția străzilor Ștefan Burileanu – Smaranda Brăescu (program non-stop): 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
- Intersecția străzilor Ștefan Burileanu – Nicolae Caramfil (program non-stop): 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
- Bd. Poligrafiei nr. 4 (program 08:00–16:00): 2 stații / 4 cabluri → 4 mașini încărcate simultan;
- Bd. Banu Manta nr. 9 (program non-stop): 2 stații / 4 cabluri → 4 mașini încărcate simultan.
Pentru utilizarea acestor stații, șoferi trebuie să achite o taxă de 1,59 de lei/kWh, cu TVA inclus. Aceasta poate fi plătită doar cu cadrul în aplicația @voltrelli, aplicație ce poate fi descărcată accesând link-ul: https://voltrelli.com/the-app/.
CITEȘTE ȘI Program de agrement la Berceni Arena, în weekendul 6-8 februarie. Când poți patina