Autobuzele liniei 105 vor reveni pe traseul de bază începând cu 5 septembrie
Autobuzele liniei 105 vor reveni pe traseul de bază începând cu 5 septembrie, odată cu finalizarea lucrărilor la rețelele edilitare din zona Bd.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Autobuzele liniei 105 vor reveni pe traseul de bază începând cu 5 septembrie, odată cu finalizarea lucrărilor la rețelele edilitare din zona Bd.
Alexandru Stan
Lucrările de pe Prelungirea Ghencea avansează pe mai multe tronsoane, iar pe tronsonul dintre Strada Râul Doamnei și Strada Valea Oltului a început asfaltarea celor două benzi de pe sensul de intrare în București, a transmis Primăria Capitalei.
Andreea Stănărîngă
Cercetătorii de la Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Academia Română au realizat prima hartă națională a zonelor din România unde există riscul să cadă stânci.
Răzvan Chiruță
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că traficul pe Valea Oltului se desfășoară cu limitări, pentru că mai multe echipe montează plase de siguranță în secțiunea unde marți dimineață un bărbat a fost ucis de o stâncă despinsă din munte.
Răzvan Chiruță
O stație nouă va fi înființată pe traseul liniei 105.
Diana Matei
Eveniment, Mediu, Primărie, Știri
Şapte copii au fost filmaţi de camerele de supraveghere ale asociaţiei de proprietari de la adresa Valea Oltului nr. 26, din cartierul Drumul Taberei, în timp ce distrugeau pomişori abia plantaţi.
Ionuț Lepa
Primăria Sectorului 6 anunță că un nou proiect de sistematizare a circulației va fi implementat în Cartierul Brâncuși.
Diana Matei
Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a anunțat că, de miercuri, autobuzele liniei 368 vor circula pe un traseu modificat pe sensul spre terminalul „Valea Oltului” din cauza unor lucrări la rețeaua publică de apă potabilă și canalizare de pe străzile Nicolae Golescu și Anastasie Simu.
Florin Râșteiu
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.