Metroul din Drumul Taberei are undă verde pentru inaugurare. MT anunță că deschiderea traficului se va face după îndeplinirea unor „proceduri administrative”
„După ani și ani de așteptări epopeea magistralei de metrou M5 Drumul Taberei, ia sfârșit”, spune Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă prin care anunță că „membrii Comisiei Centrale de Recepție la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 și cei ai Comisiei de Punere în Funcțiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare și, totodată, în trafic cu călători”.