Băluță dă 70 de milioane de lei pe două parcuri. Licitațiile la România Parc și Parcul Tudor Arghezi, finalizate
Două dintre proiectele de suflet ale primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, sunt cu un pas mai aproape de realitate.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Două dintre proiectele de suflet ale primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, sunt cu un pas mai aproape de realitate.
Teodora Stroe
O asociere de 4 firme va primi 1,75 milioane de lei, în următorul an, pentru a determina care sunt principalii poluanți ai aerului din București și pentru a elabora un plan de măsuri.
Teodora Stroe
Cele 63 de stații de metrou din subteranul Capitalei vor intra într-un proces de refuncționalizare care presupune montarea unor sisteme dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiență de vedere.
Florin Râșteiu
Ministerul Mediului a declarat inacceptabilă oferta singurei societăți care s-a înscris la licitația pentru cei 50 de senzori care ar fi trebuit să mărească rata de acoperire a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) în zona București-Ilfov.
Cătălin Doscaș
Închirierea unor echipamente suplimentare de producție de agent termic, care ar fi putut să impiedice avariile dese de la ELCEN de astă-iarnă cauzate de întârzierea ori lipsa de investiții în modernizare termocentralelor, a fost tergiversată de o firmă specializată în lucrări de drumuri.
Cătălin Doscaș
Procedura privind achiziția a 100 autobuze electrice și a infrastructurii de încărcare necesară este reluată pentru a treia oară, după ce la licitațiile anterioare participanții au depus oferte neconforme caietului de sarcini.
Cătălin Doscaș
Licitația de aproape 800 de mii de euro pentru “Programul de lucrări de explorare pentru apa geotermala si de protecție a mediului – Perimetrul Otopeni”, în vederea încălzirii aeroportului din surse regenarabile, a fost anulată de două ori de conducerea Companiei Naționale Aaeroporturi București din cauză că nu s-a prezentat niciun operator, au transmis reprezentanții companiei.
Cătălin Doscaș
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a fost lansată licitația pentru reabilitarea rețelei de termoficare din București.
Ana Tudor
Licitația pentru 50 de senzori de măsurare a particulelor în suspensie PM10, pe care autoritățile vor să-i adauge la Rețeaua Națională de Monitorizare a Calitatății Aerului(RNMCA), are toate șanse să fie tergiversată din cauza documentației întocmite de Ministerul Mediului.
Cătălin Doscaș
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.