Două cazuri de difterie cutanată în Bucureşti. Boala nu mai apăruse în România de 30 de ani
Doi bărbaţi, de 38 şi 40 de ani, au fost diagnosticaţi cu difterie cutanată netoxigenă. Ambii sunt consumatori de droguri şi sunt infectaţi cu HIV.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Doi bărbaţi, de 38 şi 40 de ani, au fost diagnosticaţi cu difterie cutanată netoxigenă. Ambii sunt consumatori de droguri şi sunt infectaţi cu HIV.
Ionuț Lepa
Covid-19, Diverse, Știri, Transport
Cinci țări europeene, printre care și Franța și Italia, au fost incluse în grupul țărilor din „zona verde”, pentru care autoizolarea călătorilor la sosirea în România nu mai este obligatorie, arată un comunicat de presă.
Irina Anghel
Austria, Bulgaria, Germania și Grecia sunt câteva dintre destinațiile din „zona verde”, unde românii pot călători fără autoizolare obligatorie la întoarcere, conform Institutului Național pentru Sănătate Publică (INSP).
Irina Anghel
“Constă în testarea a 10.500 de bucureșteni care au fost selectați într-un eșantion reprezentativ de către specialiștii de la INSP”, a declarat Gabriela Firea, pe 25 mai, la evenimentul de lansare al campaniei „Sunt imun la Covid”.
Cătălin Doscaș
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.