Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

dgaspc sector 4

Primărie, Știri

Sectorul 4 vrea să majoreze de până la patru ori sumele pentru copiii aflați în sistemul de protecție specială. Proiectul, la vot în Consiliul Local

Copiii aflați în sistemul de protecție socială din Sectorul 4 ar putea beneficia de sume de până la patru ori mai mari față de minimul impus de lege pentru acoperirea necesarului de bunuri de uz personal și educațional, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local.

Andreea Stănărîngă

Eveniment

Sector 4 | Controale guvernamentale după suspiciuni de viol şi prostituţie la Protecţia Copilului. Acuzaţii grave şi plângere la DIICOT

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție anunţă că va fi trimis Corpul de Control la Protecţia Copilului Sector 4, după ce în spaţiul public au apărut acuzaţii că acolo era desfăşurată o reţea de prostituţie în care erau implicaţi minori şi coordonaator era chiar un angajat al DGASPC Sector 4.

Ionuț Lepa

Primărie

Conducerea DGASPC Sector 4 a fost demisă

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a demis conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4, ca urmare a deficiențelor constatate de către comisia de control la una dintre locațiile în care erau găzduiți șase minori.

Diana Matei

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.