Peste 8.000 de oameni în marșul „Împreună pentru Justiție!”, din Piața Universității spre Piața Victoriei
Protestele pentru independența justiției continuă în București și în țară, pentru a cincea zi la rând.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Protestele pentru independența justiției continuă în București și în țară, pentru a cincea zi la rând.
Andreea Tudor
SEISM 2025. Exerciţiul organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a avut o componentă care a implicat metroul bucureştean.
Ionuț Lepa
Un protest faţă de defrişarea zonei retrocedate a parcului IOR s-a desfăşurat pe 2 februarie în apropiere de gura de metrou Titan şi de biserica de lemn.
Ionuț Lepa
Diana Buzoianu, președinta comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, solicită ca Poliţia Română să acţioneze împotriva tăierilor abuzive din Parcul IOR şi a actelor de violenţă săvârşite de chiriaşul terenului retrocedat, reclamate de activiştii grupului civic „Aici a fost o pădure/ Aici ar putea fi o pădure”.
Andreea Tudor
La nivelul Secţiei 12 Poliţie, s-au înregistrat în ultimii doi ani 44 dosare penale pentru distrugerea zonei retrocedate din parcul IOR, potrivit unui răspuns oficial al ministrului Afacerilor Interne primit de deputatul Tudor Benga.
Andreea Tudor
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.