Am conceput Street Delivery și particip la organizarea acestui eveniment-manifest încă din 2006 alături de niște oameni extraordinari de la Cărturești și Ordinul Arhitecților din România. Au trecut aproape două decenii de atunci și ideea s-a răspândit în peste zece orașe.
S-au implicat nesperat de multe comunități fascinante, „triburi” urbane, oameni care mișcă lucrurile în orașele lor, sute de voluntari și sute de mii de participanți, fiecare dintre ei co-autor al unui eveniment liber, gratuit, fără garduri sau bilete de intrare.
Dați-mi voie să vă spun că nu-i deloc ușor să păstrezi viu și viabil un astfel de eveniment contraintuitiv. Dar nu vreau să folosesc acest spațiu ca să propun un istoric sau un omagiu. Vreau să vorbim despre un gen de depărtare care stă și anul acesta la baza Street Delivery.
Un manifest al pietonilor. Străzile revândute cu prețul petrolului
De ce ni se pare atât de greu și de departe să mergem oriunde la pas prin București? Fiindcă am cedat tot mai mult spațiu mașinilor: străzile, trotuarele, spațiile verzi, multe dintre parcurile noastre au devenit parcări sau locuri de tranzit motorizat.
De ce este transportul în comun atât de lent și de inconfortabil? Din cauza mașinilor care blochează traficul și a unor autorități indiferente la nevoile cetățenilor. De ce ne este teamă să mergem pe biciclete, trotinete, role, skate-uri sau pe jos? Fiindcă poate oricând să ne calce o mașină. Chiar și pe trecerea de pietoni. Chiar și pe trotuar. Chiar și în parc.
Industria auto și cea a combustibililor fosili au o implicare majoră în acest clivaj: în ultimul secol, ne-au luat pe nesimțite străzile de sub picioare și ni le-au vândut înapoi cu prețul petrolului, al sănătății și al comunității noastre.
Iată doar câteva dintre lucrurile pe care copiii și adolescenții de azi le-au sacrificat pentru mașini: să se joace și să se întâlnească cu prietenii pe stradă, să meargă în siguranță la școală, pe jos sau cu bicicleta, să traverseze strada fără griji, să-și exploreze orașul la pas.
Independența mobilității, calitatea vieții în orașele lor, a aerului pe care îl respiră, liniștea cartierelor, timp și bani, singura planetă pe care pot trăi. Iată ce au sacrificat producătorii de mașini și șoferii: mai nimic.
CITEȘTE ȘI: Street Delivery revine pe strada Verona în weekend. Programul evenimentului
13 ore pe lună pierdute în trafic
Când vorbim despre problemele asociate traficului din București, ne gândim mai ales la accidentele grave (cele mai multe per capita din UE), la poluarea aerului și cea fonică (care ne reduc speranța de viață cu 3 ani, în medie) și la timpul pierdut în trafic (150 de ore pe an, suntem constant în top 10 global).
Rareori ne întrebăm, însă, cât spațiu ocupă toate aceste mașini. Avem primar matematician, așa că hai să facem un calcul. Amprenta la sol a unei Dacii este de circa 8 mp. Acea cutie pe roți care cântărește vreo două tone rămâne 80% goală când e ocupată de o singură persoană.
În cea mai mare parte din timp, stă nefolosită. Asta, desigur, necesită spațiu: un loc standard de parcare dislocă azi 12,5 m2 (însă mașinile devin tot mai mari de la an la an).
Prin București circulă zilnic mai multe mașini decât populația întregului oraș. Dacă facem o medie conservatoare, pentru 3 milioane de mașini avem nevoie de 30 de milioane de metri pătrați. La acestea se adaugă drumurile și toată infrastructura auto (benzinării, service-uri, spălătorii, garaje etc.). Punându-le cap la cap, constatăm că peste jumătate din suprafața Bucureștiului este ocupată de mașini.
Ne-am obișnuit să le ignorăm ca pe niște obiecte enervante, dar necesare. Ne-a fost vândută ideea că ne oferă libertate, mobilitate, viteză. Adevărul este că, la orele de vârf, o mașină se deplasează în București cu vreo 17 km pe oră — viteza medie a unei căruțe trase de cai.
Asta în timp ce majoritatea șoferilor consideră introducerea vitezei maxime de 30 km/h pe străzile de cartier un afront la propria fluiditate și libertate de mișcare.
Efectul cumulat pe care toată această aglomerare de proprietăți private care ocupă spațiul public îl are asupra calității vieții în oraș nu mai poate fi ignorat. Dacă decidem să lăsăm lucrurile așa, ne îndreptăm spre un blocaj total, spre un AVC urban.
De la visul american, la coșmarul european
Autoritățile nu au interesul sau curajul să atace cauzele problemei, preferând să se ocupe de efecte: nu e de vină traficul pentru congestie, ci faptul că nu avem suficiente benzi. Nu sunt de vină mașinile, ci victimele lor.
Așa că mai cedăm niște spațiu, mai demolăm niște clădiri istorice, mai eliminăm niște trotuare, niște treceri de pietoni, niște grădini de bloc ca să facem loc pentru și mai multe mașini. Nu vă lăsați păcăliți: este demonstrat de peste jumătate de secol că încă o bandă auto, încă un pasaj, încă o străpungere, încă o parcare nu vor face decât să aducă și mai mult trafic, și mai multă depărtare.
În ce privește automobilul, visul american a devenit coșmarul european. Iar coșmarul european s-a transformat în distopia bucureșteană. Europa s-a trezit de mult, dar în România ceasul încă a rămas în urmă cu vreo 50 de ani.
Soluțiile pe care marile orașe europene le aplică deja de decenii? Descurajarea traficului auto. Prioritizarea transportului public. Benzi pentru biciclete. Promenade atractive pentru pietoni. Mai mult spațiu verde, mai puțin beton.
Ne naștem cu toții pietoni și așa vom fi toată viața. Să deții o mașină nu este un drept fundamental, ci un privilegiu care vine cu costuri și obligații mult mai mari decât cele pe care și le asumă azi șoferii și autoritățile din România.
Manifestul Street Delivery
Cerem de aproape 20 de ani ca strada Arthur Verona să devină permanent pietonală. Este o stradă mică, centrală, plină de monumente istorice, de artă publică și de miracole urbane. Vorbim de o singură străduță dintr-un centru al Bucureștiului devastat de trafic pe 6 benzi.
Nu cerem ceva ieșit din comun — pietonalizarea unei străzi este un instrument esențial de planificare urbană, ignorat cu grație la noi. Asta a dus la ghetoizarea turistică a singurei zone permanent pietonală din București: Centrul Isteric (nu, nu e un typo).
Street Delivery a fost de la început un experiment despre spațiul public, mobilitatea urbană și comunitățile care fac acest oraș să fie mai mult decât o imensă parcare. Autoritățile, poliția, funcționarii din primării ne răspund mai mereu: „Păi și pe unde să mai iasă lumea cu mașinile? Unde să le mai parcheze? Străzile sunt pentru mașini, nu pentru pietoni! Voi congestionați și mai mult traficul!”
Epidemia Street Delivery
Din 2006 încoace, bucureștenii au avut ocazia să experimenteze un oraș fără mașini nu doar pe strada Arthur Verona. Street Delivery a inspirat multe alte inițiative similare: Train Delivery, Rahova Delivery, Dâmbovița Delivery, Femei pe Mătăsari, Festivalul Strada Armenească, Bazar de Cotroceni, Străzi Deschise, Împreună pentru Aer Curat — și multe altele în peste 10 orașe ale țării. Rezultatele au fost extraordinare.
În Timișoara, Sibiu sau Brașov, străzi sau piațete întregi au fost pietonizate permanent în urma Street Delivery, oferind oamenilor mai mult spațiu, sănătate, opțiuni, turism și imbold economic.
Uitați-vă doar la transformarea Căii Victoriei din București dintr-un bulevard de tranzit lipsit de viață într-o promenadă plină de cafenele, gelaterii, restaurante, baruri, magazine, galerii de artă, muzee de succes. Acolo unde oamenii se pot plimba pe jos sau pe biciclete fără frică, fără să înghită noxe și claxoane, se dezvoltă ecosisteme prietenoase și sustenabile.
Ce livrează Street Delivery este însăși strada — microuniversul unui oraș pentru oameni, nu doar pentru mașinile lor. Un oraș în care să îți facă plăcere să trăiești, să te implici și în care să nu rămânem indiferenți.
Cristian Neagoe
fondator Street Delivery
