Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Editorial

EDITORIAL | Gen >2000, nodul din gâtul generației cu cheia la gât

EDITORIAL | Gen >2000, nodul din gâtul generației cu cheia la gât
Gen >2000, nodul din gâtul generației cu cheia la gât. Foto generat de DALL-E

Pentru mileniali, adică pentru mine însumi, fabricație ’87, conceput în preajma dezastrului de la Cernobîl, chestiunea cu axa Boomers-gen Alpha s-a sedimentat greu. 

Încă din liceu sesizasem o serie de fricțiuni antagonice legate de mentalitate în relația cu vară-mea, producție 1990 fix, cu un sentiment viceversa la pachet, aveam să aflu mai târziu. 

„Suntem din altă generație”, îmi spuneam în gând la vremea respectivă. 

Ulterior au venit sociologii, antropologii și toate castele științifice care, cu argumente valide, au stabilit că suntem totuși pe același calapod. Acum, la 37 de ani, după ce mi-am petrecut parte din adolescenţă şi toată existenţa de adult şi în tranşeele jurnalismului, consider că la noi, în România, situația de cumpănă a fost reprezentată de Momentul ’89. 

E vorba, dimpreună, de generația născută cu câțiva ani înainte, care a deschis ochii în ’90, și generația născută efectiv în anii cei mai tulburi ai tranziției, la scurt timp după ce a bătut ceasul mileniului.

Atunci s-a căscat o falie socială, de-a dreptul sumbră. Ulterior, ne-am împărțit părinţii, cu minţile necoapte de copii, între șmecheri și săraci cinstiţi.

CITEȘTE ȘI: Street Delivery revine pe strada Verona în weekend. Programul evenimentului

„Ouăle de la Corbu”

Pentru mine, sfârșitul anilor ‘90, „certificatul” de naștere al gen Z a fost ieri, adică începutul „epocii Năstase”. Atunci am perceput prima dată anxietatea socială, când „încă din liceu, regizam la filmul meu”, vorba cântecului, și-mi alesesem calea reporteriei. 

Valurile de părinți care lăsau în urmă semințe de alienare sufletească, dar şi cei care au supravieţuit în mlaștină de corupție generalizată, au creat o rasă etică aparte. Și am nenumărate cazuri în anturajul apropiat.

Mai mult, după 2000, așa a răsărit, efectiv, cu certificat, speranța României, dincolo de uscăturile și „lichenii” aferenți și specifici oricăror timpuri.

Puștii „greu de înțeles” de azi s-au născut parcă cu o genă de la sine de integritate. În balanță, și pe bună dreptate până la o linie roșie, este grija lor față de propria persoană. 

Când renunți la respectul față de sănătatea ta, fizică și psihologică, sunt minime șanse să poți să ajungi să contribui la bunul mers al unei societăţi normale, în care toată lumea, în teorie, trebuie să tragă la aceeași căruță.

Așa ajungem să înregistrăm aproape în orice domeniu vagi puseuri de performanță, radioactive în sens pozitiv, dar astupate imediat de nămolul vecin. 

Uitați-vă, acum, în jurul nostru. Și luați, eventual ca etalon, data la care au dat examenul maturității (educaționale, profesionale și umane) candidații de azi la președinție.

Jugul fondului de pensii

La acest moment, sunt tată de fiică de generație Alpha. Și simt o responsabilitate copleșitoare în urma inerentelor și ubicue întrebări „de ce”.

De fiecare dată când perorez principii etice, deontologice și de moralitate, simt un nod în gât. Pentru că știu că sunt în mijlocul unui proces mental de predare-primire. Un circuit, ca-n natură, dacă vreți.

Și-mi aduc aminte de momentele când primeam cheia apartamentului pe șnur de la boomerii-părinți și o ascundeam sub geacă/tricou, și auzeam invariabil „Ai grijă la hoți, mamă/tată”.

Acum este rândul lor, să audă același lucru de la mine, în preajma fiecărui tur de scrutin.

CITEȘTE TOATE ARTICOLELE DIN EDIȚIA SPECIALĂ BULETIN DE BUCUREȘTI

INTERVIU | Planurile „guerilla gardening” din Capitală. Cum pot cetățenii să participe la amenajarea spațiilor verzi din oraș

INTERVIU | Sănătatea mintală a tinerilor din București: „E bine să te vezi și cu prietenii, să ai activități de socializare, dar și să ai timp pentru tine”

INTERVIU | Primarii din București și patrimoniul. Președintele OAR, Ștefan Bâlici: „Clădirile istorice arată inacceptabil, deși sunt dintre cele mai valoroase din Europa”

Ce înseamnă skibidi toilet? Cine e Giga Chad? Expresiile generației Alpha pe care nici gen Z nu le mai înțelege

EDITORIAL | Să discutăm very demure, very mindful despre cum am putea clădi o punte între generaţii

De ce îmi plac „copiii din ziua de astăzi”

Bucureștiul văzut cu lupa. Sunt un tânăr din generația Z și scriu despre corupția din Capitală

EDITORIAL | Mitocanul din STB și seringa uitată

Street Delivery — un manifest al pietonilor

Strada anti depărtare. Street Delivery 2024, Gen. 4-6 octombrie 2024

INTERVIU | Povestea „muralului-cult” de pe casa cu graffiti din strada Arthur Verona

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.