Pentru mileniali, adică pentru mine însumi, fabricație ’87, conceput în preajma dezastrului de la Cernobîl, chestiunea cu axa Boomers-gen Alpha s-a sedimentat greu.
Încă din liceu sesizasem o serie de fricțiuni antagonice legate de mentalitate în relația cu vară-mea, producție 1990 fix, cu un sentiment viceversa la pachet, aveam să aflu mai târziu.
„Suntem din altă generație”, îmi spuneam în gând la vremea respectivă.
Ulterior au venit sociologii, antropologii și toate castele științifice care, cu argumente valide, au stabilit că suntem totuși pe același calapod. Acum, la 37 de ani, după ce mi-am petrecut parte din adolescenţă şi toată existenţa de adult şi în tranşeele jurnalismului, consider că la noi, în România, situația de cumpănă a fost reprezentată de Momentul ’89.
E vorba, dimpreună, de generația născută cu câțiva ani înainte, care a deschis ochii în ’90, și generația născută efectiv în anii cei mai tulburi ai tranziției, la scurt timp după ce a bătut ceasul mileniului.
Atunci s-a căscat o falie socială, de-a dreptul sumbră. Ulterior, ne-am împărțit părinţii, cu minţile necoapte de copii, între șmecheri și săraci cinstiţi.
CITEȘTE ȘI: Street Delivery revine pe strada Verona în weekend. Programul evenimentului
„Ouăle de la Corbu”
Pentru mine, sfârșitul anilor ‘90, „certificatul” de naștere al gen Z a fost ieri, adică începutul „epocii Năstase”. Atunci am perceput prima dată anxietatea socială, când „încă din liceu, regizam la filmul meu”, vorba cântecului, și-mi alesesem calea reporteriei.
Valurile de părinți care lăsau în urmă semințe de alienare sufletească, dar şi cei care au supravieţuit în mlaștină de corupție generalizată, au creat o rasă etică aparte. Și am nenumărate cazuri în anturajul apropiat.
Mai mult, după 2000, așa a răsărit, efectiv, cu certificat, speranța României, dincolo de uscăturile și „lichenii” aferenți și specifici oricăror timpuri.
Puștii „greu de înțeles” de azi s-au născut parcă cu o genă de la sine de integritate. În balanță, și pe bună dreptate până la o linie roșie, este grija lor față de propria persoană.
Când renunți la respectul față de sănătatea ta, fizică și psihologică, sunt minime șanse să poți să ajungi să contribui la bunul mers al unei societăţi normale, în care toată lumea, în teorie, trebuie să tragă la aceeași căruță.
Așa ajungem să înregistrăm aproape în orice domeniu vagi puseuri de performanță, radioactive în sens pozitiv, dar astupate imediat de nămolul vecin.
Uitați-vă, acum, în jurul nostru. Și luați, eventual ca etalon, data la care au dat examenul maturității (educaționale, profesionale și umane) candidații de azi la președinție.
Jugul fondului de pensii
La acest moment, sunt tată de fiică de generație Alpha. Și simt o responsabilitate copleșitoare în urma inerentelor și ubicue întrebări „de ce”.
De fiecare dată când perorez principii etice, deontologice și de moralitate, simt un nod în gât. Pentru că știu că sunt în mijlocul unui proces mental de predare-primire. Un circuit, ca-n natură, dacă vreți.
Și-mi aduc aminte de momentele când primeam cheia apartamentului pe șnur de la boomerii-părinți și o ascundeam sub geacă/tricou, și auzeam invariabil „Ai grijă la hoți, mamă/tată”.
Acum este rândul lor, să audă același lucru de la mine, în preajma fiecărui tur de scrutin.
CITEȘTE TOATE ARTICOLELE DIN EDIȚIA SPECIALĂ BULETIN DE BUCUREȘTI
EDITORIAL | Să discutăm very demure, very mindful despre cum am putea clădi o punte între generaţii
De ce îmi plac „copiii din ziua de astăzi”
Bucureștiul văzut cu lupa. Sunt un tânăr din generația Z și scriu despre corupția din Capitală
EDITORIAL | Mitocanul din STB și seringa uitată
Street Delivery — un manifest al pietonilor
Strada anti depărtare. Street Delivery 2024, Gen. 4-6 octombrie 2024
INTERVIU | Povestea „muralului-cult” de pe casa cu graffiti din strada Arthur Verona
