Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 11 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

STB reintroduce autobuzele pe liniile de tramvai “imediat ce condiţiile meteo vor permite acest lucru”

278

Proiectul culoarului unic pentru autobuze și tramvaie inaugurat de fostul primar general Gabriela Firea a fost blocat de sezonul rece iar STB anunță că-l va relua odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo. Motivul îl reprezintă riscul crescut de accidente din cauza că anvelopele autobuzelor pot alunca liniile de tramvai.

Din cauza condiţiilor meteorologice din Capitală, fiind înregistrate precipitaţii sub formă de ninsoare, ploaie şi lapoviţă ceea ce favorizează apariţia poleiului, fenomen care face ca suprafaţa căii de rulare să devină alunecoasă, autobuzele care au circulat, pe anumite tronsoane pe calea de rulare a tramvaielor, au revenit în prezent pe traseele iniţiale şi efectuează opriri în vechile staţii de autobuz. Societatea de Transport Bucureşti are obligaţia de a desfăşura serviciul de transport în condiţii de siguranţă, fără a pune în pericol viaţa călătorilor, şi îi asigură pe aceştia că aceasta este o măsură temporară, circulaţia autobuzelor pe liniile de tramvai urmând să fie reluată imediat ce condiţiile meteo vor permite acest lucru”, a transmis STB la solicitarea Buletin de București.

Asta în contextul în care Asociația “Metrou Ușor” a anunțat zilele trecute că motivul real îl reprezintă tramvaiele plug care nu pot curăța până la nivelul asfaltului.

Cunoscându-se limitarile tehnologice existente inclusiv la momentul demarării proiectului pilot în vară trecută, de ce STB nu a fost capabilă să contracteze servicii specializate pentru curățarea culoarelor unice? În loc să ia măsuri pentru a împiedica o problemă absolut previzibilă, mult mai comodă a fost bulversarea călătorilor prin schimbarea repetata a stațiilor și a traseelor, scăderea vitezei medii de circulație a autobuzelor și nerespectarea graficului estimat de circulație prin blocarea autobuzelor în trafic acolo unde ele obișnuiau să circule pe culoar”, susțin reprezentații Asociației “Metrou Ușor”.

Reamintim, în luna iulie, la o zi de la inaugurarea benzii unice pe linia de tramvai pentru autobuze, au apărut primele probleme. Substanța folosită pentru atenuarea trepidațiilor și etanșeizarea căii de rulare s-a lipit de cauciucurile autobuzelor din cauza căldurii.

Proiectul presupune ca autobuzele de pe liniile 135, 182 şi 330 să circule, pe anumite tronsoane, pe același terasament cu liniile de tramvai 1/10, 19 și 46, iar staţiile să fie comune.

FOTO: Asociația “Metrou Ușor”

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

pe același subiect

Ilfov sterilizare gratuită câinii cu stăpân
ArticoleBuletin de IlfovDiverseȘtiri

ILFOV | Campanie de sterilizare gratuită pentru câinii cu stăpân, în patru localități

Direcția de Protecție a Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov a anunțat...

Capitala, din nou, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Vor fi averse și vânt puternic. Foto: Inquam Photos /Octav Ganea
ArticoleDiverseMain

Cod galben de vreme instabilă în București, miercuri. Când vor crește temperaturile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza actualizată pentru Municipiul București...