Începând de luni, 14.04.2025, stația „Șoseaua Ștefan cel Mare”, amplasată pe Calea Dorobanți, sens Piața Romană, va fi reamplasată temporar cu aproape 90 m spre Piața Dorobanți, ca urmare a lucrărilor ce se defășoară în zona stației.
Stația „Șoseaua Ștefan cel Mare”deservește liniile 301, 331, 331B, 335 și N119, va fi reamplasată temporar cu circa 90 de metri spre Piața Dorobanți, ca urmare a lucrărilor ce se desfășoară în zona stației.
De asemenea, tot de luni, 14 aprilie, începând cu ora 08:00, stația „Colegiul Național I.L. Caragiale” (linii: 301, 331, 331B, 335, N119) va reveni pe amplasamentul de bază, potrivit STB.
CITEȘTE ȘI: Șase evenimente impun restricții de trafic în weekend
Linia 36 de tramvai, deviată din cauza degradării şinelor. Cum vor fi afectaţi călătorii
Linia 36 de tramvai va funcționa pe un traseu modificat, între „Lacul Tei” și terminalul Pantelimon. Decizia va fi pusă în aplicare de sâmbătă, 12 aprilie, din cauza stării avansate de degradare a șinelor din zonă. Oficialii STB anunţaseră deja că iau în calcul întreruperi de traseu, pentru că şinele sunt prea vechi şi periculoase, în special pe bulevardul Basarabia.
Măsura a fost luată pentru a permite efectuarea lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Chișinău, anunță TPBI.
Astfel, pe durata lucrărilor, tramvaiele liniei 36 vor circula pe traseul: „Pantelimon”, Șos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Șos. Colentina, Str. Turmelor, Str. Reînvierii, Str. Maica Domnului, „Bd. Lacul Tei” și retur.
Linia 36 de tramvai, înlocuită de autobuzele 637
O nouă linie navetă va fi introdusă pentru preluarea călătorilor între „M Republica” și „Bd. Chișinău”. Astfel, autobuzele 637 vor circula pe următorul traseu: „M Republica”, Bd Basarabia, Bd Chișinău, Piața Delfinului (întoarcere în rond), stația „Bd. Chișinău” și retur.

Circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Basarabia suspendată
Societatea de Transport Bucureşti a anunţat că plănuieşte suspendarea circulaţiei tramvaielor pe Bulevardul Basarabia, din cauza degradării căii de rulare, devenită un pericol pentru călători. Aceasta are o vechime de aproximativ 40 de ani, iar gradul de uzură ridicat a cauzat peste 600 de rupturi de șină.
Măsura vizează tronsonul cuprins între Bd. Chișinău și terminalul Republica. Drept urmare, este nevoie de implementarea unor soluții provizorii care să permită menținerea conexiunilor de transport:
- Construirea unei relații de circulație a tramvaielor în intersecția Bd. Basarabia / Bd. Chișinău;
- Amenajarea unui terminal provizoriu tip „rebrusment” pe Bd. 1 Decembrie 1918, până la intersecția cu Bd. Basarabia.
Durata de realizare a lucrărilor este estimată la o lună, transmit reprezentanţii STB, la solicitarea Buletin de Bucureşti.