Procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia liniei de metrou M4, tronsonul dintre Gara de Nord şi Gara Progresul a devenit publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Conform anunțului, operatorii economici interesați au posibilitatea de a se înscrie și de a depune ofertele până pe data de 27 iunie, la ora 15.00. Ulterior, după atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației vor avea la dispoziție un termen total de 60 de luni (5 ani) pentru construcția efectivă.
Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare. Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire.
Pentru realizarea acestui obiectiv de importanță strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanțare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027.
Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov. Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul.
Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.
CITEŞTE ŞI: