Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Sondaj la nivelul Sectorului 1 care face notă discordantă: Institutul lui Pieleanu o dă pe Firea câştigătoare, la un procent de Dan

584

Un sondaj realizat de institutul condus de Marius Pieleanu, Avangarde, şi citat de G4Media o dă pe Gabriela Firea câştigătoare, cu 30 de procente, urmată îndeaproape de Nicuşor Dan, cu 29 de procente. Sondajul, valabil pentru votanţii din Sectorul 1, vine la doar câteva zile de cel realizat de Sociopol (condus de Mirel Palada), care îl credita pe Nicuşor Dan cu 37 de procente, în vreme ce Gabriela Firea era cotată cu doar 23% (la nivelul întregului Bucureşti).

Este primul sondaj în care candidatul PSD este cotat cu mai multe procente decât Nicuşor Dan, după o serie de sondaje care îl dădeau pe acesta câştigător. Aşadar, potrivit Avangarde, dacă duminica viitoare ar avea alegeri, Gabriela Firea (PSD) ar obţine 30% din voturi, Nicuşor Dan (independent susţinut de ADU şi REPER) 29%, Cristian Popescu Piedone (PUSL) 17%, Sebastian Burduja (PNL) 13%, Mihai Enache (AUR) 10%, iar Diana Şoşoacă, lidera SOS, 1%.

La final de aprilie, Avangarde pregătea terenul pentru această creştere a Gabrielei Firea – atunci îl cota pe Nicuşor Dan cu 31 de procente, iar pe Firea cu 24, după cum Buletin de Bucureşti a scris AICI.

În urmă cu două zile, BdB a relatat despre sondajul Sociopol, condus de Mirel Palada. Conform graficului publicat de Palada, Nicușor Dan ar obține 37%, Gabriela Firea 23%, Cristian Popescu Piedone 18% și Sebastian Burduja 16%. Mai este nominalizat în sondaj și Mihai Enache, de la AUR, cu 5 procente. Ceilalți candidați obțin procente reziduale, sub 1%.

Un alt sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro în urmă cu două săptămâni o plasa pe Gabriela Firea la distanță mare de Nicușor Dan. Astfel, actualul primar general înregistra 38,5 %, urmat de Cristian Popescu Piedone cu 27,4% şi de Gabriela Firea – 21,4%, notează G4Media.

Într-un alt sondaj de opinie realizat de ARA Public Opinion (institut de sondare apropiat de Antena 3 și Dan Voiculescu) și dat publicității pe data de 25 aprilie  Nicușor Dan era cotat cu 37% în intenția de vot, Cristian Popescu Piedone cu 28% (PUSL, partidul în spatele căruia se află Dan Voiculescu), Gabriela Firea cu 23% (PSD), Sebastian Burduja cu 9% (PNL), iar Marian Enache (AUR) cu 3%.

Sectorul 1

Avangarde a sondat şi candidaţii pentru sectorul 1. Potrivit sociologilor din subordinea lui Pieleanu, candidatul PSD-PNL George Tuţă ar obţine 34%, iar Clotilde Armand 32%.

Despre Avangarde

Sondajul Avangarde care o dă pe Gabriela Firea câştigătoare a fost realizat în perioada 7 – 11 mai, prin interviuri faţă în faţă, cu 1150 de cetăţeni, cu o marjă de eroare de 2,9%. Reprezentanţii susţin că sondajul a fost autofinanţat.

Avangarde este condus de Marius Pieleanu, sociolog apropiat de PSD, cu contracte subsecvente primite din bani publici.

CITEŞTE ŞI:

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul

Conducerea STB confirmă, într-un răspuns oferit Buletin de București, că a luat...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...