Un proiect privind un sistem de control acces cu videointerfon pe poarta principală de intrare în unităţile de învăţământ a fost adoptat de Consiliul Local Sector 3.
Conform hotărârii, “pentru că fluxul de copii este foarte mare în timpul programului şcolar, în unităţile de învăţământ din Sectorul 3 este necesară implementarea unui sistem de control acces cu videointerfon pe poartă principală de intrare în perimetrul fiecărei instituţii, astfel încât să fie asigurată securitatea fizică a elevilor şi personalului didactic“.
Actul normativ a fost aprobat cu 17 voturi „pentru”, șase „împotriva” și două abțineri.
Lucrările vor fi făcute de societatea Internet şi Tehnologie S3 SRL , controlată de consiliul local, iar costul total este de aproape 3,3 milioane de lei cu TVA.
Sunt prevăzute să intre în program 131 de instituții iar costul echipamentelor pentru fiecare unitate de învățământ este de aproape 5 mii de euro.
Firma care montează dispozitivele trebuie să înceapă montarea în termen de 3 zile de la primirea ordinului de începere a lucrărilor.
Ieri, în fața Școlii numărul 80 de pe Calea Dudești, mai mulți părinți au protestat împotriva acestei decizii iar oamenii spun că acest proiect nu are nicio legătură cu protejarea copiilor.